Tinerii dornici de senzaţii extreme pe şoselele Constanţei au fost luaţi, vineri seară, în vizorul Poliţiei Rutiere. Din cauza cumplitelor rezultate ce situează oraşul nostru pe unul dintre primele locuri din ţară în ceea ce priveşte numărul de morţi, răniţi şi pagube produse în accidentele rutiere - prezentate într-o statistică a ultimilor trei ani - lucrătorii Serviciului Poliţiei Rutiere (SPR) Constanţa au desfăşurat o acţiune, în mai multe zone ale oraşului, cu scopul prevenirii neregulilor care pot conduce la producerea accidentelor. Din spusele agenţilor, cei mai predispuşi la pericolul accidentării sînt tinerii conducători fără experienţă. Maşini luxoase, “fiţe”, alcool, viteză şi muzică la maximum - acestea sînt elementele comune ale şoferilor care se plimbau vineri seara prin Mamaia. Fără să se gîndească o clipă la responsabilităţile pe care un şofer ar trebui să şi le asume o dată urcat la volan, acest gen de tineri apasă pedala de acceleraţie la maximum, fac depăşiri riscante şi, mai nou, conduc pe contrasens pe motive teribiliste. ”Senzaţii tari! Asta ne place!” a spus unul din şoferii opriţi de poliţişti şi care nu avea mai mult de 20 de ani. Se pare că cei mai mulţi dintre ei nu au alt mod de distracţie şi afirmare, trăind cu impresia că lor nu li se poate întîmpla nimic. De aceea, agenţii de la rutieră au amplasat un radar la intrare în staţiune, în zona Pescărie, unde, în mai puţin de o oră, au oprit 12 maşini, şoferii alegîndu-se cu amenzi usturătoare şi carnete reţinute.