Un tînăr din Negru Vodă şi-a îngrozit părinţii, duminică seară, cînd, pe fondul consumului exagerat de băuturi alcoolice, i-a ameninţat că-i va omorî în bătaie şi că va da foc la casă. Agitaţia din gospodăria familiei Goga i-a speriat şi pe vecini, astfel că unul dintre aceştia a apelat, în ...
Atenţionarea meteo pentru cod galben a fost emisă, ieri, pentru 26 de judeţe din ţară. Conform previziunilor pe care Administraţia Naţională de Meteorologie le-a transmis Centrului Operativ pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile, în intervalul cuprins între ...
Părinţii vor fi amendaţi pentru absenţele copiilor. Ceea ce înainte era doar un zvon, este pe cale să devină realitate. Această prevedere apare în noul proiect al Legii Învăţămîntului Preuniversitar, care şi-a schimbat denumirea în Legea Învăţămîntului Şcolar (LIS). Alături de această prevedere ...
Statutul Personalului Didactic a ajuns acum la stadiul de dispută între sindicaliştii din învăţămînt şi Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului (MECT). După mai multe amînări, ministrul Educaţiei, Cristian Adomniţei, s-a hotărît să dea piept cu sindicaliştii şi a stabilit ca întîlnirea ...
Caroseria unei maşini accidentate va fi expusă la intrarea în oraşul Blagoevgrad din Bulgaria, pe drumul de vacanţă care duce spre Grecia, aceasta fiind una dintre măsurile de prevenire a accidentelor rutiere. În Bulgaria, de la începutul anului au avut loc 600 de accidente rutiere mortale. “Este ...
Trei persoane au fost rănite, vineri seară, după ce un autoturism de teren scăpat de sub control a ieşit de pe carosabil. Potrivit agenţilor Serviciului Poliţiei Rutiere, în jurul orei 21.00, Marius Marian Creţu, de 46 ani, conducea autoturismul marca Grand Cherokee, pe bulevardul Ferdinand din Constanţa. La ...
Agenţii Serviciului Poliţiei Rutiere (SPR) Constanţa au reuşit, sîmbătă, să-i identifice, în numai patru ore, pe doi şoferi care au fugit de la locul accidentării unor pietoni care traversau pe „zebră”. Prima victimă accidentată, în jurul orei 20.30, este Daniela Staicu, o turistă, din ...
Un constănţean de 17 ani a ajuns, ieri după-amiază, pe patul spitalului, după ce a fost victima unui accident rutier petrecut la intrarea în localitatea Valu lui Traian. Potrivit anchetatorilor, Ion Alexandrescu, din Mehedinţi, se îndrepta dinspre Basarabi către Constanţa la volanul unui autoturism Logan ...
Un tînăr în vîrstă de 21 de ani, din cartierul Palazu Mare, a ajuns duminică dimineaţă în urgenţa Spitalului Clinic Judeţean Constanţa, după ce a fost bătut de un prieten. În urma cercetărilor, oamenii legii au stabilit că victima, Edis Ali şi agresorul, Sergean Cadar, s-au dus sîmbătă seară ...
Cea de-a cincea ediţie a festivalului „Stufstock Greenfest”, care se desfăşoară în perioada 16-19 august, în Vama Veche, a început joi după-amiaza, cu o serie de concerte de rock-metal. Festivalul s-a deschis cu recitaluri care au avut loc pe plajă, dar, odată cu lăsarea serii, concertele s-au ...
Postul de televiziune britanic Channel 4 a provocat controverse cu anunţul despre un nou documentar în care un număr de jurnalişti urmau să consume droguri sau alcool pentru a afla care dintre cele două tipuri de substanţe este mai periculoasă. Postul de televiziune britanic, care deja a fost subiectul unor ...
Din cauza unor neînţelegeri cu rudele, un bărbat din comuna Deleni a fost la un pas de a-şi omorî nepotul, după ce l-a lovit cu toporul în cap. Potrivit oamenilor legii, ieri în jurul orei 16.00, un localnic a apelat Serviciul de Urgenţă 112, susţinînd că Marian Duţă, de 37 ani, fusese lovit în cap cu ...
O turistă de 56 ani din Arad şi-a pierdut viaţa, marţi seara, într-un tragic accident rutier petrecut pe drumul naţional 39, la intrarea în localitatea 2 Mai. Potrivit purtătorului de cuvînt al Serviciului Poliţiei Rutiere Constanţa, subinsp. Marius Ghiţă, accidentul a fost provocat din vina turistei care ...
Poliţiştii din Costineşti şi militarii Grupării de Jandarmi Mobile „Tomis”, aflaţi în misiune în staţiune, au intervenit, ieri noapte, pentru aplanarea unui conflict izbucnit între două grupuri de persoane, unul format din localnici iar celălalt din cetăţeni din Republica Moldova. Potrivit ...
Starleta americană Lindsay Lohan a fost dată în judecată pentru comportament violent şi neglijenţă de o femeie care a fost pasager într-un automobil urmărit de starletă cu maşina pe cînd aceasta era sub influenţa alcoolului şi drogurilor. Tracie Rice spune că ar fi putut să moară în timpul acelei ...
• Cantităţile mari de alcool cresc riscul de accidente vasculare cerebrale. • Alcoolul creşte riscul de infarct miocardic la fumători şi la nefumători. • „Consumul moderat de alcool este şcoala în care se primeşte educaţia pentru cariera de beţiv”. • După cîteva ...