Alcoolismul ar putea fi tratat în curând cu ajutorul unei terapii speciale, care foloseşte tehnologii de realitate virtuală, potrivit unui studiu realizat de oamenii de ştiinţă din Coreea de Sud, informează site-ul topsante.com.
În ultimii ani, numărul cercetărilor care au vizat mecanismele aflate în spatele dependenţei de alcool a crescut foarte mult, iar tratamentele actuale asociază adeseori administrarea de medicamente cu o serie de terapii comportamentale. Aceste tehnici sunt deosebit de eficiente pentru a lupta împotriva angoaselor, pentru a-i învăţa pe pacienţi să îşi administreze mai bine emoţiile şi pentru a modifica circuitul de învăţare din creier aflat la originea dependenţei de alcool. Cercetătorii sud-coreeni de la Universitatea Chung-Ang din Seul au mers însă şi mai departe de atât şi au testat un nou program de realitate virtuală, creat pentru a ameliora reacţiile creierului uman.
Obiectivul lor este acela de a obişnui creierul să înveţe din diverse situaţii şi să îşi modifice modul de funcţionare. Rezultatele experimentului, publicate în „The Journal of Studies on Alcohol Drugs“, arată că programul de realitate virtuală a declanşat o serie de schimbări pozitive în metabolismul creierelor persoanelor testate.