Alcoolul consumat seara duce la insomnie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Alcoolul consumat seara duce la insomnie

Monden 30 Iulie 2014 / 00:00 262 accesări

Un pahar de băutură consumat înainte de culcare este un ajutor des folosit pentru somn, deoarece decompresia sistemului nervos central poate face ca o persoană să devină somnoroasă, însă procedând astfel nu este deloc bine, avertizează profesorul Juergen Zulley, care predă psihologie biologică la Universitatea din Regensburg, Germania. Un pahar, dar numai unul, cu bere sau vin, înainte de a merge la culcare, este îndestulător, susține expertul german. ”Somnul nu este odihnitor dacă se va consuma mai mult decât atât, pentru că organismul, în loc să se odihnească, este epuizat de alcool. Acest lucru perturbă reglarea fazelor de somn profund și de somn cu vise, putând să apară stări de transpirație, bătăi rapide ale inimii și treziri frecvente”, a explicat expertul german. Problema nu este numai aceasta. Un pahar de băutură înainte de somn, în fiecare zi, poate duce la dependență.

METODE DE... EPUIZARE Trăgând la măsea seara se poate ajunge la insomnie, altfel o afecțiune destul de comună. ”Din punct de vedere medical, unii spun că au insomnie dacă nu pot adormi, au tulburări ale somnului de cel puțin trei ori pe săptămână, timp de mai mult de o lună, și suferă din cauza ei sau au o stare alterată a doua zi”, a menționat Peter Young, director al Departamentului de Medicina Somnului și Afecțiuni Neuromusculare al Spitalului Universitar din Muenster, Germania. Înainte de a solicita asistență medicală, insomniacii ar trebui să încerce rezolvarea problemei pe cont propriu. Un stil de viață sănătos, cu obiceiuri sigure, cum ar fi să nu mănânce prea mult seara, poate fi de ajutor. Există și câteva remedii domestice. Tehnicile de relaxare, cum ar fi meditația, pot spori capacitatea de a dormi, prin atenuarea stresului, însă ele trebuie învățate și nu toată lumea poate să le stăpânească. ”Efortul fizic este obositor și de multe ori vă ajută să dormiți mai bine”, susține Ingo Fietze, director al Centrului interdisciplinar pentru Medicina Somnului de la Charite Hospital din Berlin. Acesta ajută și la atenuarea stresului, dar pe de altă parte, exercițiul stimulează circulația sângelui și metabolismul, ceea ce face mai dificilă trecerea la starea de somn. ”Mai degrabă decât să te epuizezi seara, ar trebui să ai un antrenament intensiv în timpul zilei, pentru a da răgaz organismului să-și diminueze forța”, a explicat Ingo Fietze, care a sugerat ca cei care doresc să-și continue exercițiul în orele dinaintea somnului să facă pur și simplu o plimbare.

Pentru mulți oameni, a asculta muzică este secretul unei somn bun noaptea. Precum cântecele de leagăn cântate copiilor mici, muzica îi poate relaxa pe adulți și le poate aduce acalmia necesară somnului. Însă acest lucru este adevărat numai dacă muzica nu este dată prea tare, iar sunetele ei sunt liniștitoare și plăcute. Cea mai bună muzică pentru a adormi este cea clasică sau cea de relaxare. Există CD-uri speciale pentru somn, nu doar cu muzică, ci uneori și cu sunete de relaxare, cum ar fi cele ale valurilor oceanului. Spre deosebire de ascultarea muzicii pentru inducerea somnului, privitul la televizor are doar efect limitat pentru a adormi.

Taguri articol


12