Consumul excesiv și regulat de alcool dăunează calității spermei, informează Top Sante, care citează studiul apărut în publicația ”BMJ Open”. Pentru a ajunge la această concluzie, oamenii de știință ai Universității Danemarca de Sud au analizat datele medicale și testele de evaluare psihică de la 1.221 de tineri cu vârsta cuprinsă între 18 și 28 de ani. De asemenea, specialiștii au evaluat consumul de alcool al acestora, prin intermediul unor chestionare. Participanții au menționat cantitatea de alcool consumată săptămânal, precum și dacă beau mai mult de cinci unități de alcool cu o singură ocazie și dacă s-au îmbătat cu o lună înaintea studiului. O unitate este echivalentul a 10 g de alcool. Rezultatele au arătat că tinerii au consumat, în medie, 11 unități de alcool pe săptămână, că mai mult de două sferturi (64%) dintre ei au luat parte la o noapte de beție cu o lună înainte și că 60% dintre ei s-au îmbătat mai mult de două ori. Cu cât consumul de alcool era mai mare, cu atât mai scăzută era calitatea spermei, au constatat cercetătorii. Mai exact, s-au observat o morfologie anormală și o mobilitate redusă a spermatozoizilor. Aceste modificări s-au observat la bărbații care consumau mai mult de cinci unități de alcool pe săptămână, fiind pronunțate în cazul celor care beau peste 25 de unități în fiecare săptămână. ”Cei mai mari băutori (care consumau peste 40 de unități săptămânal) aveau cu 33% mai puțini spermatozoizi decât micii băutorii (1-5 unități) și cu 51% mai puțini spermatozoizi normali”, explică Tina Kold Jense, coordonatorul cercetării.