Alcoolul în cantităţi mari accentuează declinul intelectual

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Alcoolul în cantităţi mari accentuează declinul intelectual

Monden 17 Ianuarie 2014 / 00:00 364 accesări

Persoanele care consumă regulat prea mult alcool la vârsta adultă se expun riscului unui declin intelectual accelerat, ce antrenează o scădere a memoriei şi a capacităţii de atenţie şi de concentrare, este concluzia unui studiu elaborat de Universitatea College din Londra şi publicat miercuri de revista ”Neurology”.

Cercetarea, realizată pe 5.054 de bărbaţi şi 2.099 de femei, arată că un consum semnificativ de alcool între vârsta de 40 şi 60 de ani poate antrena un declin cognitiv mai rapid la bătrâneţe. Participanţii au fost chestionaţi de trei ori într-un interval de zece ani despre cantitatea şi felul de alcool (vin, bere, spirtoase) pe care-l consumă de obicei. Primele teste au fost efectuate atunci când vârsta medie a participanţilor era de 56 de ani şi au fost apoi repetate de două ori, după cinci şi, respectiv, zece ani. S-a evaluat capacitatea de memorare, dar şi de atenţie şi de realizare a unor raţionamente pentru atingerea unui obiectiv. Testul de memorie a constat în redarea într-un minut a cât mai multe cuvinte posibile dintr-o listă cu 20 de cuvinte, iar testul de raţionament logic a fost compus din 65 de întrebări. Cei evaluaţi au mai fost supuşi la încă două teste, la care li s-a cerut să scrie într-un minut cât mai multe cuvinte care încep cu litera S şi nume de specii de animale. În cazul bărbaţilor nu a fost observată nicio diferenţă în privinţa declinului memoriei între cei care nu beau alcool şi băutorii moderaţi. În schimb, cei care beau mai mult de 36 de grame de alcool pe zi (echivalentul a trei pahare şi jumătate, în această cercetare) au prezentat un declin al memoriei şi al abilităţilor mai rapid decât băutorii moderaţi, ei îmbătrânind intelectual cu 1,5 până la 6 ani. De exemplu, un bărbat în vârstă de 55 de ani care obişnuieşte să bea mult alcool este, din punct de vedere intelectual, la fel de bătrân ca unul de 61 de ani. În plus, aceste efecte se accentuează pe măsura creşterii cantităţii de alcool consumate.

Efectul unui consum semnificativ de alcool nu a putut fi evaluat foarte clar la femei, întrucât puţine dintre ele erau mari consumatoare de alcool, dar se pare că ele ar avea nevoie de numai două pahare de alcool pe zi, spre deosebire de 3,5 în cazul bărbaţilor, pentru a intra într-un declin cognitiv mai accentuat. Acest studiu, la fel ca şi altele precedente, sugerează că, în general, este puţin probabil ca un consum moderat de alcool să accentueze procesul de îmbătrânire intelectuală.

Taguri articol


12