Alcoolul nu îneacă necazul, ci îl sporeşte

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Alcoolul nu îneacă necazul, ci îl sporeşte

Monden 01 Martie 2008 / 00:00 476 accesări

Proverbul care spune că alcoolul te ajută să-ţi îneci amarul nu este valabil. Potrivit unui studiu realizat de cercetătorii Universităţii din Tokyo, în realitate, alcoolul nu face decît să prelungească suferinţa. Cercetătorii niponi au explicat faptul că etanolul conţinut în alcool nu ajută consumatorul să uite, aşa cum se credea în general, ci, dimpotrivă, păstrează amintirile bine întipărite în memorie.

Cercetătorii au ajuns la această descoperire prin teste pe şoareci de laborator, care au fost supuşi unor şocuri electrice uşoare timp de mai multe zile, pentru ca apoi să fie reintroduşi în cuştile lor. Rozătoarele erau terorizate de fiecare dată cînd se deschidea cuşca, iar cercetătorii le-au injectat atunci unora alcool şi altora ser fiziologic, pentru a putea studia reacţiile celor două grupuri. Studiul a demonstrat că teama dura mult mai mult timp, în medie două săptămîni, la şoarecii care primeau o doză de alcool decît la ceilalţi. Aplicate la oameni, aceste rezultate înseamnă că amintirile urîte de care vrem să scăpăm vor dura mai mult timp dacă bem alcool, chiar dacă acest obicei provoacă o oarecare euforie pe moment. Pentru a uita ceva negativ, este mai bine să fie şters cît mai repede posibil cu altceva pozitiv şi în niciun caz nu trebuie apelat la alcool.

Taguri articol


12