„Alcoolul nu te face mare!”, campanie de educare a liceenilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„Alcoolul nu te face mare!”, campanie de educare a liceenilor

Justiție 04 Mai 2007 / 00:00 646 accesări

Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului anunţă lansarea campaniei sociale de educare a liceenilor, „Alcoolul nu te face mare!”. Campania se desfăşoară la nivel naţional şi este organizată în colaborare cu Inspectoratul General al Poliţiei Române şi cu Asociaţia „Berarii României”. Prima etapă a campaniei va avea loc în perioada mai - iunie 2007. Profesorii vor primi CD-uri inscripţionate cu filmele „Ce înseamnă să fii cool?” şi „Preţul unei vieţi sportive” (filme educative de scurt-metraj) care, împreună cu planurile de lecţie, vor reprezenta suportul pentru dezbaterea pe tema pericolului cauzat de consumul de alcool la vîrsta adolescenţei. „Realizate într-un stil dinamic şi îndrăzneţ, combinînd comicul cu ridicolul şi tragicul, filmele dezvăluie personaje în care se poate regăsi fiecare licean care iubeşte, care luptă pentru performanţă. Sînt două poveşti despre cum îţi poţi pierde prietenii, şcoala sau chiar viitorul dacă alegi alcoolul în perioada adolescenţei”, a declarat Constantin Bratu, director general al Asociaţiei „Berarii României”. Pînă la sfîrşitul acestui an şcolar, dr. Cristian Andrei va propune liceenilor din cîteva judeţe întîlniri în timpul cărora, fără inhibiţii sau clişee, să se discute despre această reală problemă. Organizatorii vor propune, pentru începutul anului şcolar 2007/2008, un concurs naţional de filme educative de scurt-metraj în care scenarişti şi actori să fie chiar liceenii producători. Toate materialele se găsesc pe site-ul campaniei www.alcoolulnutefacemare.ro.

Taguri articol


12