Alcoolul şi frigul fac victime

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Alcoolul şi frigul fac victime

Eveniment 25 Noiembrie 2008 / 00:00 563 accesări

Mai mulţi locuitori din Constineşti au sesizat, duminică, autorităţile, cu privire la faptul că în vecinătatea liniei ferate, lîngă cantonul CFR, au descoperit trupul neînsufleţit al unui localnic, Alexandru Cojocaru, de 47 ani, care lucra ca zilier prin zonă. Durerea celor care îl cunoşteau pe decedat a fost amplificată de faptul că, deşi descoperirea tragică a fost făcută încă din dimineaţa zilei de duminică, pînă după-amiază, nimeni nu s-a sinchisit să ridice mortul. Cunoscuţii lui Cojocaru spun că, în seara precedentă, acesta băuse un pahar mai mult şi că, după ce a traversat calea ferată, probabil s-a împiedicat şi nu s-a mai putut ridica, iar din cauza frigului şi a ninsorii din timpul nopţii, a murit. Din declaraţiile poliţiei, cadavrul nu prezintă urme de violenţă, fiind depus la morga din Mangalia, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzei decesului. În după-amiaza aceleiaşi zile, poliţiştii din Cernavodă au fost sesizaţi prin Serviciul de Urgenţă 112 despre faptul că un localnic a fost găsit fără suflare în locuinţa sa. Echipa operativă l-a identificat pe bărbat - Dumitru Rădulescu, de 56 ani, din Cernavodă. Din spusele poliţiştilor, bărbatul era cunoscut drept consumator de băuturi alcoolice şi suferea şi de afecţiuni cardiace. La examinarea exterioară a cadavrului s-a constatat că acesta nu prezintă urme vizibile de violenţă. Cadavrul a fost ridicat şi transportat la Morga Spitalului din Medgidia, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzei decesului.

Taguri articol


12