Cercetătorii britanici avertizează asupra unei noi tulburări de alimentaţie apărută în rîndul femeilor, alcoorexia, drunkorexia în limba engleză, un fenomen care implică săritul peste mese pentru cheltuirea caloriilor zilnice pe băuturi alcoolice. Multe femei se confruntă cu din ce în ce mai multe presiuni, pentru că doresc să consume alcool dar, în acelaşi timp, să îşi menţină greutatea într-o anumită limită. Din acest motiv, acestea aleg să sară peste mese, preferînd să consume cîteva păhărele de vin. Un astfel de fenomen a fost numit de specialişti alcoorexie, o combinaţie între alcoolism şi anorexie. Această practică a alcoorexiei este încurajată mai ales de dietele în care alimentelor şi băuturilor li se atribuie un anumit număr de puncte. Persoanele care doresc să slăbească nu trebuie să depăşească un număr maxim de puncte calculat pe zi.
Obiceiul, extrem de răspîndit în SUA, a pus stăpînire şi pe Marea Britanie. Practica este foarte periculoasă pentru că se combină consumul excesiv de alcool cu tiparele tulburărilor de alimentaţie. Persoanele devin dependente, un lucru extrem de nociv. Fenomenul este întîlnit mai mult la persoanele bulimice decît la cele anorexice, însă aici ne confruntăm cu o combinaţie de calorii goale, fără valoare nutritivă şi cu un comportament riscant, care apare în timpul stării de ebrietate.
Un gram de alcool are mai multe calorii decît aceeaşi cantitate de carbohidraţi sau proteine, o cantitate de 150 de ml de vin alb putînd conţine între 150 şi 170 de calorii. Acest lucru înseamnă că un pahar mare de vin (250 ml) conţine la fel de multe calorii ca un prînz mediu uşor. Un cocktail format din 50 de ml de votcă şi o băutură tonică hipocalorică aduce 100 de calorii, în timp ce o halbă de bere conţine aproximativ 250 de calorii. Înlocuirea meselor cu alcool nu este o metodă potrivită pentru a slăbi sau a menţine o greutate sănătoasă. În acest caz sînt mai mari probabilităţile ca alcoolul să fie consumat în exces.