Până la urmă, singura condiție serioasă pe care a pus-o Călin Popescu Tăriceanu în discuțiile cu Klaus Iohannis și cu liderii PNL a fost ca nimeni să nu se atingă de Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție. Numai astfel a acceptat ALDE să iasă din alianța cu PSD, să voteze apoi căderea Guvernului Dăncilă și să contribuie cu voturile sale la instalarea Guvernului Orban și, apoi, să susțină noul Executiv. Acum însă, în mod cert, această condiție nu mai este îndeplinită. Klaus Iohannis și Ludovic Orban i-au întors spatele lui Tăriceanu. Ce va face acesta? Ce va face ALDE, cât a mai rămas? Cum va reacționa electoratul acestui partid?

Marți, la șezătoarea pe care a organizat-o - vom afla pe banii cui - la Biblioteca Centrală Universitară, răspunzând unei întrebări, Klaus Ioahnnis a declarat ferm că va acționa cu toată energia, punând în mișcare PNL, care a construit o majoritate parlamentară, pentru desființarea Secției pentru Investigare Infracțiunilor din Justiție. Scurt pe doi. Și, evident, va dispune de mijloacele necesare dacă, așa cum ne arată prognozele, va beneficia de un al doilea mandat. Pentru a înțelege situația imposibilă în care este pus Călin Popescu Tăriceanu, partidul ALDE, cât a mai rămas, și electoratul acestuia, după ce Klaus Iohannis a aruncat în aer înțelegerea făcută cu acest partid, să facem în prealabil o fotografie la zi.

În acest moment, în baza acordului cu PNL binecuvântat de Klaus Iohannis, Tăriceanu negociază cu Orban în mod direct și prin intermediul staff-urilor celor două partide, pe de-o parte accesul la o serie de poziții în administrația publică centrală și locală, eliberate pe măsură ce Guvernul își desfășoară operațiunea de epurare și, pe altă parte, se fac aranjamentele în vederea participării împreună la alegerile locale, tatonându-se totodată și posibilitatea unei viitoare fuziuni. Este evident că PNL urmărește două beneficii. În primul rând să beneficieze de voturile ALDE din Senat și din Camera Deputaților, pentru a-și putea implementa programul guvernamental și, în al doilea rând, să-și mărească electoratul cu ajutorul cetățenilor rămași fideli acestui partid.

Acum să răspundem la întrebările: 1) de ce totul este aruncat în aer prin declarația lui Klaus Iohannis; 2). de ce fie se va rupe această alianță cu PNL, fie se va mai rupe încă o dată ALDE; 3). cum ar putea să iasă Călin Popescu Tăriceanu din această poziție de șah-mat creată de președinte?

Conceputul ALDE s-a dovedit a fi pe cât de simplu, pe atât de eficient. Partidul Național Liberal, după fuziunea cu PDL și după subordonarea sa de către Klaus Iohannis, și-a pierdut sensul de a exista în accepțiunea sa istorică. Practic, a renunțat atât la substanța națională, cât și la substanța liberală. A acceptat în numele pareneriatului euroatlantic mai mult decât oricare alt stat din Europa centrală și de Est subordonarea României prin cedarea suveranității unor entități străine. Și a sacrificat drepturile și liertățile cetățenilor în beneficiul statului subteran, care s-a autoproclamat drept stat de drept. Începând din acel moment, s-au creat premizele formării unui nou partid liberal, continuator al tradițiilor și promotor al celor două categorii de valori. Așa s-a explicat creșterea – până la un punct spectaculoasă – a ALDE în jurul unui conducător, Călin Popescu Tăriceanu, care a promovat în mod consecvent valorile naționale și liberale. Iar unul dintre rezultate, un rezultat important, a fost crearea Secției pentru Investigarea Infracțiunior din Justiție. Practic, un mecanism subordonat Parchetului General și construit în baza legii de CSM, care să ajute la recrearea unui echilibru rezonabil între autoritatea statului și garantarea drepturilor procesuale ale cetățenilor. Este cea mai mare victorie obținută de ALDE în parteneriat cu PSD. Și tocmai de aceea, până la urmă păstrarea acestei secții a devenit o condiție sine qua non a operațiunilor riscante, periculoase efectuate în a doua parte a acestui an în numele ALDE de Călin Popescu Tăriceanu. Ruperea ALDE de PSD în speranța obținerii unor beneficii vitoare a adus după sine costuri semnificative. A presupus mai întâi renunțarea lui Călin Popescu Tăriceanu la cursa prezidențială. Acest lucru a dezamăgit o parte din electorat și i-a îndepărtat pe unii membri activi. Unii au fost dezamăgiți din motive de principiu, alții pentru că urmau să-și piardă ei și protejații lor pozițiile deținute alături de PSD în administrația publică centrală și locală. Această mișcare a devenit și mai complicată, în secunda în care Tăriceanu a semnat un pact de colaborare cu Victor Ponta, acesta și partidul său fiind considerați indezirabili de către mulți membri ALDE și de către o parte a electoratului. A fost o a doua pierdere. După ce Tăriceanu s-a lămurit că Victor Ponta juca la două capete, utilizându-l pe el pe post de levier în lupta pentru acapararea conducerii PSD, s-a produs ruptura de Pro România, și apropierea de PNL și de Klaus Iohannis. Apropierea de PNL și de Klaus Iohannis a avut și ea alte costuri.Toate aceste costuri s-au concretizat practic în ruperea în mai multe fragmente a partidului ALDE. În acest moment, o parte din ALDE a rămas lângă PSD, o altă parte își caută o nouă direcție, iar o a treia parte s-a îndreptat către PNL și Pro România. După succesul remarcabil obținut de Mircea Diaconu cu ajutorul unei părți semnificative din electoratul ALDE, se conturează în jurul acestuia o mișcare civică și poate mai târziu un partid. Iar acum ne aflăm în stadiul în care Tăriceanu primește o lovitură în moalele capului, cu efecte care pot deveni letale.

Despre suveranitate, despre protejarea resurselor statului, despre o politică independentă și demnă în interiorul Uniunii Euripene și alianței cu Statele Unite nici Tăriceanu, nici liderii ALDE rămași în jurul lui nu mai vorbesc de mult. Peste acest tip de retorică s-a pus batista din momentul primelor înțelegeri cu Klaus Iohannis și cu PNL. Mai rămânea cealaltă componentă, legată de drepturile omului. Acesteia i-a pus capac definitv Klaus Iohannis, anunțându-și cu claritate intențiile. Klaus Iohannis a preferat în bătălia pe care o duce să-și apropie un electorat mai numeros și mai sigur, cel al USR, și să sacrifice un electorat mai puțin numeros și mai nesigur, cel al ALDE.

Dacă este de înțeles care a fost logica lui Klaus Iohannis și de ce acesta s-a pronunțat atât de tranșant, rămâne până în prezent, la aproape trei zile de la acest eveniment, total de neînțeles de ce Tăriceanu tace și nu reacționează. Practic, Tăriceanu nu are decât două soluții.

1). Să crediteze logica lui Klaus Iohannis și să admită că Secția trebuie desființată, renunțând total la temelia alianței sale cu liberali. În această situație, mai mulți lideri ALDE vor putea ciuguli firmituri de la masa guvernării, firmituri administrative, politice și financiare, dar ALDE își va pierde cu desăvârșire rațiunea de a exista, iar electoratul care i-a rămas fidel lui Tăriceanu se va duce în altă parte.

2). Să-și anunțe imediat dezacordul cu cele spuse de Klaus Iohannis și să anunțe că ALDE se va opune pe toate căile, inclusiv în Parlament, aruncării peste bord a acestui câștig pentru democrație, care se numește SIIJ. Cu riscurile politice de rigoare. Dar cu beneficiul păstrării electoratului care încă îi este fidel.

Cel mai rău lucru care se poate întâmpla din perspectiva ALDE este ca acesta să stea prea mult timp între tranșee, adoptând politica struțului. Într-o poziție de șpagat extrem de periculoasă. Iată un al doilea efect produs de șezătoarea organizată de Iohannis, pe lângă avertismentul acestuia că ne aflăm în prezența unui atentat la siguranța națională.