Scandalurile în centrul cărora s-au aflat miniștrii tehnocrați conduși de Dacian Cioloș le-au dat social democraților mai multe motive pentru a înainta o moțiune de cenzură prin care speră să dărâme acest Executiv. Președintele PSD, Liviu Dragnea, a spus că ia în serios ...
Copreședintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu respinge o eventuală construcție politică ''în prezent și în viitor'' a partidului pe care îl conduce cu fostul șef de stat Traian Băsescu, atacându-l pe acesta pe motiv că ar fi apărător ''ipocrit'' al ...
Co-preşedintele ALDE Daniel Constantin a anunţat, miercuri, 3 august, că fostul ministru al Educaţiei Sorin Cîmpeanu va candida la alegerile parlamentare pe listele formaţiunii politice pe care o conduce. „Am reuşit, după câteva luni, să-l conving pe Sorin Cîmpeanu să fie candidatul ...
Copreședintele ALDE Daniel Constantin a propus marți ca toți parlamentarii, de la toate partidele politice, să demisioneze pentru a se putea organiza alegeri anticipate mai devreme de luna decembrie pentru a avea o prezență mai ridicată. ''Singura soluție pe care am identificat-o este aceea de a ...
Copreședintele ALDE Daniel Constantin a declarat luni că grupul de lucru anunțat de președintele Klaus Iohannis pentru elaborarea unui proiect de țară va începe să lucreze în perioada imediat următoare, urmând ca elementele care necesită mediere să fie decise după alegerile ...
Consilierii locali din Cernavodă l-au ales, în sfârșit, pe cel care îl va seconda pe primarul Liviu Negoiță (PNL). Noul viceprimar este liberalul Șerif Cârjali, ales de nouă dintre cei 17 consilieri locali din oraș. Contracandidata lui la această funcție, Mariana Mircea (ALDE) a ...
De foarte multe ori s-a discutat despre faptul că mulți oameni nu vor să își asume funcții publice și responsabilitățile aferente de teamă să nu ajungă, mai devreme sau mai târziu, în atenția procurorilor. Se pare că această frică se face simțită și la nivelul membrilor Guvernului ...
Alegerile locale au consfințit o victorie clară a PSD, atât în București, cât și în țară. Luând în calcul votul politic la nivelul Consiliilor Judeţene, rezultatele finale, la nivel naţional, ale alegerilor din 5 iunie arată în felul următor: PSD+UNPR - 42,29%, PNL - ...
Până acum, PSD și ALDE s-au înțeles perfect și au colaborat foarte bine în multe proiecte. Numai că, proiectul propus de co-președintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu privind numirile în Justiție ar putea strica relațiile între cele două partide. Președintele PSD, Liviu ...
Cu un singur gest, social democrații din Constanța au împușcat doi iepuri deodată. Prin oferirea unui post de vicepreședinte al Consiliului Județean Constanța (CJC) pemepistului Claudiu Palaz, cei de la PSD sunt pe cale să-și fi asigurat majoritatea și în Consiliul Local Municipal (CLM) ...
Legislativul românesc ar putea deveni mai sărac. Asta s-ar putea întâmpla dacă parlamentarii care au candidat la localele din 5 iunie au și câștigat. Nu mai puțin de 77 de aleși au posibilitatea să părăsească Legislativul pentru un post de consilier local sau județean, ori de primar ...
Senatorul Gigi Chiru, candidatul oficial al ALDE la funcția de primar al Constanței, a reiterat, luni, invitația către reprezentanții principalelor partide de dreapta pentru a susține un singur candidat la Primăria Constanța. „La începutul campaniei electorale am lansat un proiect numit ...
Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, are zilele numărate la șefia Camerei inferioare a Parlamentului. Deși spera că întâlnirea cu ambasadorul SUA în România, Hans Klemm, îi va aduce capital de imagine, Zgonea i-a înfuriat și mai mult pe social democrați și ...
Copreședintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că partidul susține modificarea regulamentului Camerei Deputaților și a precizat că președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, trebuia să renunțe la funcție după ce i-a fost retras sprijinul politic, transmite corespondentul ...
ALDE și-a desemnat candidatul la Capitală și, după ce Traian Băsescu a refuzat să intre în cursă, iată că și Călin Popescu Tăriceanu se ferește. ALDE l-a desemnat pe senatorul Daniel Barbu la primăria Capitalei. ”De multă vreme am avut această soluție în vedere această ...
Inevitabilul s-a produs la Mihail Kogălniceanu. Fostul edil Iosif Valer Mureșan și-a dat demisia din PSD și a trecut la ALDE, partid din partea căruia va candida la funcția de primar la alegerile locale din iunie. Oficializarea transferului s-a făcut sâmbătă, când fostul edil a semnat adeziunea la ...