Fostul colonel de Jandarmerie Nicolae Aldea şi cele două complice ale sale, Mariana Ciuciuleacă şi Valentina Stănculescu, au atacat cu recurs decizia magistraţilor Tribunalului Constanţa privind măsura arestării preventive. Amintim că, marţea trecută, ofiţerii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate sub coordonarea unui procuror din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Constanţa au efectuat opt percheziţii la domiciliile suspecţilor, dar şi la sediile firmelor de recuperări creanţe ale lui Ciuciuleacă şi Aldea. Procurorii au ridicat mai multe probe care îi incriminează pe suspecţi că au lăsat pe drumuri sute de oameni cărora le-au dat bani cu camătă. În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că suspecţii deţin 14 imobile, peste 100 terenuri atât în intravilan, cât şi în extravilan, un hotel, alte bunuri şi valori, toate proprietăţile fiind puse sub sechestru de procurori în vederea recuperării prejudiciului cauzat, estimat la două milioane de euro. În acelaşi dosar, în stare de libertate sunt cercetaţi alţi cinci complici ai celor trei.