Primarii și consilierii care au trecut de la un partid la altul, în baza Ordonanței de Urgență nr. 55/2014, primesc o veste bună din partea Parlamentului. Plenul Camerei Deputaților a adoptat, ieri, proiectul legii de respingere a controversatei Ordonanțe de urgență nr. 55/2014, care a fost declarată neconstituțională de către CCR. Potrivit unui amendament, aleșii locali care au beneficiat de măsurile ordonanței nu își vor pierde mandatul, așa cum propuseseră deputații liberali. ”Din cauza acestei ordonanțe, aproape 500 de primari, mii de consilieri locali și județeni și-au schimbat partidul. Nu cred că mai există vreo țară în lumea asta în care să aibă loc o asemenea transhumanță. Vom face toate demersurile necesare să stopăm acest fenomen, care creează un precedent extrem de grav pentru democrația românească, pentru administrația publică locală”, a spus deputatul PNL Victor Paul Dobre, în cadrul dezbaterilor. Liderul PNL Alina Gorghiu a anunţat că formaţiunea sa va ataca la Curtea Constituţională legea de respingere a Ordonanţei 55 dacă actul normativ va trece şi de Senat în forma actuală, fără ca traseiştii să-şi piardă mandatele.