Veste bună pentru cei 3.000 de aleși care au schimbat partidul în baza Ordonanței de Urgență a Guvernului (OUG) nr. 55. Proiectul de lege de aprobare a ordonanței care a permis migraţia aleşilor locali a fost adoptat, ieri, de plenul Senatului, fiind înregistrate 86 de voturi ”pentru”, 36 ”împotrivă” şi 6 abțineri. Concret, acest lucru înseamnă că edilii care au schimbat culoarea politică nu își vor mai pierde mandatul, așa cum au lăsat să se înțeleagă parlamentarii opoziției, care au spus că, dacă ordonanța pică la vot, toți cei care schimbat partidul vor fi nevoiți să părăsească funcția publică. Textul legislativ a fost aprobat de Senat în forma transmisă de Guvern, Camera Superioară fiind forul legislativ decizional în cazul acestui proiect de lege. OUG 55/2014 a fost respinsă anterior de Camera Deputaților, după ce nu a întrunit numărul de voturi necesar adoptării legilor organice.
SCHIMBĂRI Între 2 septembrie și 16 noiembrie, aproximativ 3.000 de primari, viceprimari, consilieri locali și județeni și președinți de consilii județene au beneficiat de prevederile ordonanței. De departe, marii perdanți au fost PNL, PDL și PP-DD, iar marii beneficiari ai celor 45 de zile de ”mercato” au fost PSD, UNPR și PLR. Potrivit PSD, social democrații au acaparat peste 2.000 de aleși locali, din care în jur de 350 - 400 de primari și peste 1.500 de consilieri locali, județeni și municipali. La rândul său, UNPR a racolat 60 de primari și peste 200 de consilieri. În fine, oamenii lui Tăriceanu au declarat că au venit în PLR circa 500 de consilieri locali și 80 - 90 de primari. Tăvălugul migrației politice a trecut și peste județul Constanța. Potrivit secretarului organizației județene Constanța a PSD, Cristinel Dragomir, social democrații s-au îmbogățit cu 63 de aleși, din care doi primari (unul PDL și unul PNL), patru viceprimari (trei PNL și un PNȚCD), 56 de consilieri locali (25 PP-DD, 15 PDL, șapte PNL, cinci PNȚCD și patru UNPR) și un consilier județean (PP-DD).