Alec Baldwin a primit o stea pe Hollywood Walk of Fame

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Alec Baldwin a primit o stea pe Hollywood Walk of Fame

Monden 16 Februarie 2011 / 00:00 582 accesări

Actorul american a primit, luni, o stea pe cunoscutul bulevard al vedetelor de la Hollywood. Alec Baldwin a declarat că este extrem de încântat de faptul că Ireland, fiica sa cu actriţa Kim Basinger, se va putea mândri de acum înainte că ambii părinţi au primit câte o stea pe Hollywood Walk of Fame. Steaua primită de actorul american este cea de-a 2.433-a de pe Hollywood Boulevard. Actorul american a ţinut să-i mulţumească actriţei Tina Fey, creatoarea serialului ”30 Rock”, show-ul de televiziune care i-a relansat cariera. Alec Baldwin i-a mulţumit şi actriţei Megan Mullally, colega sa din distribuţia serialului ”Will şi Grace”, prezentă la ceremonia de inaugurare a stelei.

Alec este cel mai cunoscut dintre cei patru fraţi Baldwin , fiind de două ori premiat cu Emmy, în 2008 şi 2009, pentru rolul din serialul ”30 Rock”. Cariera lui Alec Baldwin a fost construită cu ajutorul unor roluri importante în teatru şi în filme dramatice precum ”Ghinionistul / The Cooler” (2003), care i-a adus o nominalizare la premiul Oscar, la categoria cel mai bun actor într-un rol secundar. Alec Baldwin este totodată şi un cunoscut activist politic, iar Hollywood-ul tinde să evite chestiunile politice fierbinţi. Cu toate acestea, actorul american a demonstrat că este talentat şi în roluri comice, precum cel din serialul de televiziune ”30 Rock” şi a prezentat Saturday Night Live, o celebră emisiune de comedie din SUA. Actorul a putut fi văzut în 2010 pe marile ecrane în lungmetrajul ”E tare complicat! / It\'s Complicated”, alături de Meryl Streep şi Steve Martin. Alec Baldwin a prezentat gala premiilor Oscar pe 7 martie 2010, împreună cu Steve Martin.

Taguri articol


12