Actorul american Alec Baldwin a declarat că şi-a pierdut interesul faţă de actorie şi îşi consideră cariera un eşec, precizând că se va retrage în curând. ”Filmele fac parte din trecutul meu. Au fost 30 de ani. Nu sunt tânăr, dar mai am timp să fac şi altceva”, a afirmat starul ales să prezinte ceremonia de decernare a premiilor Oscar în 2010. Alec Baldwin a precizat că se va retrage după încheierea filmărilor pentru serialul ”30 Rock”, în câţiva ani, aşa că admiratorii săi îşi pot păstra speranţa că poate acesta se va răzgândi. Alec Baldwin a mai declarat anterior, într-un interviu pentru revista ”Playboy”, că îşi va încheia cariera în 2012 şi va face anunţul la petrecerea de final a serialului ”30 Rock”.
Reputaţia lui Alec Baldwin a fost construită cu ajutorul unor roluri importante în teatru şi în filme dramatice precum ”The Cooler / Ghinionistul” din 2003, care i-a adus o nominalizare la premiul Oscar, la categoria Cel mai bun actor într-un rol secundar. A pierdut însă premiul Oscar în acel an, în favoarea lui Tim Robbins, recompensat pentru rolul său din ”Mystic River / Misterele Fluviului”. Alec Baldwin este totodată şi un cunoscut activist politic, iar Hollywood-ul tinde să evite chestiunile politice fierbinţi. Cu toate acestea, actorul american a demonstrat că este talentat şi în roluri comice, precum cel din serialul de televiziune ”30 Rock” şi a prezentat cu mare succes Saturday Night Live, o celebră emisiune de televiziune de comedie din SUA. Actorul va putea fi văzut în lungmetrajul ”It\'s Complicated”, alături de Meryl Streep şi Steve Martin.