Alegătorul român - raţional şi neîncrezător în „producţia de vorbe“

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Alin Teodorescu:

Alegătorul român - raţional şi neîncrezător în „producţia de vorbe“

Justiție 01 Octombrie 2012 / 00:00 299 accesări

PROFIL Alegătorul român este deosebit de raţional, fără partizanate încăpăţânate, foarte greu de păcălit şi din ce în ce mai neîncrezător în „producţia de vorbe“, fie ea provenind de la politicieni sau de la mass-media, afirmă sociologul Alin Teodorescu. „România se află într-un stadiu istoric de scădere a participării la vot şi de dezinteres faţă de viaţa politică, stadiu prin care au trecut şi societăţile occidentale în anii \'50 - \'60 ai secolului trecut“, a explicat sociologul. Într-un interviu acordat Agerpres, în contextul în care pe 27 septembrie s-au împlinit 20 de ani de la alegerile parlamentare şi prezidenţiale din 1992, sociologul spune că agenda publică din România are o „remarcabilă stabilitate“, de peste zece ani pe primul loc în agenda publică aflându-se combaterea corupţiei, apoi creşterea nivelul de trai. „Totuşi, ca politician, chiar dacă nu îndeplineşti primele puncte ale agendei publice, dar rezolvi puncte aflate pe locuri inferioare, publicul consideră că ţi-ai făcut o parte din datorie şi te sprijină. Aşa se explică sprijinul public intens pentru persoane acuzate de corupţie, dar care rezolvă probleme concrete“, a mai explicat sociologul.

TREI NULE? Teodorescu a precizat că, de doi ani, publicul românesc cere trei lucruri, care au fost denumite de sociologi „cele trei nule“ - zero deficite, zero corupţie, zero demagogie - dar că niciun politician actual nu reuşeşte să îndeplinească aceste cerinţe. „Unii fac deficite enorme şi îndatorează ţara, alţii sunt campioni ai demagogiei, iar unii nu sunt nici demagogi, nici incompetenţi, dar sunt corupţi“, spune Teodorescu. El a mai explicat că se va reveni la o participare mai mare la vot (poate 12 - 14 milioane de persoane), după ce dezinteresul faţă de politică îşi va fi epuizat atracţia, dar că la scrutinul din decembrie estimează o participare la vot de 8,5 şi 10,5 milioane de alegători. De asemenea, Teodorescu subliniază că mass-media generează creşterea volumului de cunoştinţe, dar nu determină comportamentul electoral.

Taguri articol


12