Alegerea lui Obama ca preşedinte a sporit infracţiunile cu caracter rasist

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Alegerea lui Obama ca preşedinte a sporit infracţiunile cu caracter rasist

Externe 19 Noiembrie 2008 / 00:00 505 accesări

Alegerea primului preşedinte de culoare a generat un val de infracţiuni cu caracter rasist în SUA, potrivit informaţiilor furnizate de poliţie şi de organizaţiile de monitorizare. Victoria lui Barack Obama în scrutinul de la 4 noiembrie a fost marcată de intensificarea tensiunilor rasiste, manifestate prin vandalism, agresiuni, ameninţări sau chiar atacuri. Arderea unor cruci, figurine de culoare spînzurate şi copii care cîntă ”Asasinaţi-l pe Obama” sînt cîteva dintre incidentele raportate de poliţie din California pînă în Maine. S-au înregistrat sute de cazuri de la alegeri, mult mai multe decît în mod obişnuit, a declarat directorul unei organizaţii care monitorizează crimele rasiale. Fenomenul pare a fi foarte intens în statele din sudul ţării, în care opoziţia faţă de Barack Obama a ajuns la un nivel înalt, infracţiuni cu caracter rasist fiind comise, în acele zone, chiar înainte de alegeri. În incidente sînt implicaţi adulţi, studenţi şi chiar elevi care au contribuit, în perioada imediată de după alegeri, la extinderea rasismului, unii cetăţeni afroamericani susţinînd existenţa în comunitate a unui climat de tensiune şi de frică.

Patru studenţi din North Carolina au recunoscut că au scris pe pereţii unei pasarele mesaje împotriva lui Barack Obama, militînd pentru libertate de exprimare, unul dintre acestea menţionînd explicit: ”Haideţi să-l împuşcăm pe negru în cap”. Potrivit autorităţilor, Obama a primit cele mai multe ameninţări cu moartea decît orice alt preşedinte ales. Potrivit unui oficial, mai mulţi elevi au scandat ”Asasinaţi-l pe Obama” în timp ce se aflau în autobuzul şcolii în oraşul Rexburg din statul Idaho. Un adolescent afroamerican din New York a precizat că în noaptea alegerilor a fost lovit cu o bîtă, de patru bărbaţi care au strigat ”Obama”, în timp ce în suburbia Forest Hills a oraşului Pittsburgh, un cetăţean de culoare a găsit pe parbrizul maşinii sale un mesaj rasial ”Acum că l-ai votat pe Obama, ai grjiă de casa ta”. Clienţii unui magazin din oraşul Standish din statul Maine au pariat cîte un dolar pe data la care va fi asasinat preşedintele ales. Pe un afiş din magazinul Oak Hill era afişat următorul mesaj: ”Osama Obama Shotgun Pool”. ”Înjunghierea, împuşcarea, amplasarea de bombe, toate sînt luate în considerare”. În partea inferioară a afişului era scris ”Să sperăm că cineva va cîştiga”.

Autorităţile federale şi locale din Washington se aşteaptă la venirea a pînă la patru milioane de persoane pentru ceremonia de inaugurare a preşedintelui ales Barack Obama, relatează “Washington Post”. Numărul estimat de participanţi ar urma să fie de trei sau patru ori mai mare decît la orice alt eveniment organizat în zona centrală a capitalei federale, însă numai un mic număr de persoane ar reuşi să ajungă în apropierea locului de desfăşurare a ceremoniei. “Mall-ul ar putea fi cel mai bun loc. Va fi, probabil, cea mai mare scenă şi auditoriu din lume la 20 ianuarie”, a declarat primarul democrat Adrian M. Fenty, precizînd că estimările au fost făcute pe baza informaţiilor primite la nivel local şi federal. Toate planurile de organizare trebuie aprobate de comisia pentru inaugurare care va fi înfiinţată de Obama şi care va stabili dimensiunile şi caracterul festivităţilor, a adăugat Fenty, afirmînd că reprezentanţii primăriei au avut deja mai multe întîlniri cu agenţii Secret Service şi ai altor instituţii. Secret Service urmează să coordoneze măsurile de securitate şi cele logistice, însă evenimentul va presupune planificare şi resurse fără precedent, autorităţile trebuind să asigure locuri de campare, locuri de parcare şi cazare pentru toţi participanţii. Circa 5.000 de membri ai armatei şi 4.000 de ofiţeri din 93 de agenţii de aplicare a legii din întreaga ţară se vor alătura echipelor de securitate, intervenţie şi logistică.

Taguri articol


12