Partidul GERB al fostului premier conservator Boiko Borisov s-a clasat pe primul loc la alegerile legislative desfășurate ieri în Bulgaria, iar alte şapte partide au obţinut mandate în Parlament, potrivit unui exit poll realizat de Gallup International.
Aşa cum se preconiza, GERB a obţinut cele mai multe voturi, 33,9%, dar rămâne departe de majoritatea absolută de 121 de mandate din totalul de 240 ale Legislativului, conform sondajului efectuat la ora 18.00, cu o oră înaintea închiderii secţiilor de vot, a informat postul public de radio BNR. Partidul Socialist Bulgar (BSP) s-a clasat pe locul al doilea, cu 16,1% din voturi, urmat de Mişcarea pentru Drepturi şi Libertăţi a etnicilor turci, cu 14%, şi Blocul Reformist, cu 8,6%. Alte patru partide au trecut pragul electoral de 4% necesar pentru a intra în Parlament. Acestea sunt Frontul Patriotic Naţionalist (6,3%), Bulgaria fără Cenzură (5,6%), partidul naţionalist Ataka (4,9%) şi partidul ABV (4,4%). Majoritatea absolută este de 121 de mandate, iar Borisov va putea guverna doar într-o alianţă dificilă cu partide mici de dreapta. Joi dimineaţă, el a spus că ar putea să renunţe la formarea unui guvern, dacă nu obţine cel puţin 110 mandate de deputaţi.
Boiko Borisov, în vârstă de 55 de ani, fost pompier şi gardă de corp, i-a guvernat deja pe cei 7,4 milioane de bulgari din 2009 şi până în 2013, împreună cu partidul său de centru-dreapta GERB. Popularitatea sa, care are la bază imaginea unui om energic, s-a disipat rapid, după ce manifestaţii masive împotriva sărăciei şi corupţiei l-au obligat să demisioneze în februarie 2013.