Mai sunt doar şase luni până când PDL îşi va prezenta în faţa românilor candidaţii pentru alegerile europarlamentare. Vor fi şase luni în care vulturii portocalii nu vor ezita să muşte leşurile unor colegi de partid care, din anumite motive, sunt încă la pământ. Un astfel de episod a avut loc, în ...
Chiar dacă nu are încă statutul de partid, PMP are ca obiectiv să obţină la alegerile europarlamentare peste 10% şi să devină astfel liderul opoziţiei. Anunţul a fost făcut sâmbătă de preşedintele PMP, deputatul Eugen Tomac. „Ultimele evenimente care au avut loc în ţară, în mod special în ...
Preşedintele PC, Daniel Constantin, a declarat ieri că nu s-a luat încă o decizie în ceea ce priveşte alegerile europarlamentare, menţionând că deocamdată conservatorii merg pe varianta listelor proprii pentru scrutinul din luna mai 2014. „Eu apreciez şi o consider o mână întinsă declaraţia lui ...
Despre minoritatea maghiară se spune că este una dintre cele mai unite. Afirmaţia nu este valabilă când vorbim despre relaţia dintre UDMR şi Laszlo Tokes, care se atacă reciproc ori de câte ori au ocazia. În acest sens, vicepreşedintele politic al UDMR, Laszlo Borbely, afirmă că Tokes putea să rămână ...
În ultima perioadă, pe fondul numeroaselor disensiuni din interiorul USL, a fost lansată ideea unei participări pe liste comune a social-democraţilor şi a liberalilor la alegerile europarlamentare din 2014. Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat la începutul săptămânii că PNL a propus PSD ca cele două ...
Până de curând, liberalii şi social-democraţii erau decişi să meargă pe drumuri separate la alegerile europarlamentare din 2014. Asta pentru că, potrivit celor de la USL, PNL şi PSD fac parte din familii europene diferite, social-democraţii fiind afiliaţi la Partidul Socialist European, iar PNL - la ...
Biroul Permanent Judeţean (BPJ) al PDL a votat, în ultima şedinţă, propunerea organizaţiei judeţene pentru alegerile europarlamentare din 2014. În urma discuţiilor şi a votului, s-a considerat că fostul deputat Zanfir Iorguş este cea mai bună variantă pentru alegerile europarlamentare. Potrivit ...
Preşedintele Partidului Mişcarea Populară (PMP), Eugen Tomac, a anunţat, ieri, că fostul ministru de Externe Teodor Baconschi va candida pe listele formaţiunii la alegerile europarlamentare din 2014. „Lista Partidului Mişcarea Populară pentru alegerile europarlamentare va fi cea mai bună şi cea mai ...
Purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, a declarat, ieri, că obiectivul social-democraţilor la alegerile europarlamentare este obţinerea a 35-40% din voturi: „E important să arătăm că PSD e cel mai puternic partid din România şi să ne menţinem în preferinţele electoratului cât mai ...
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat ieri, după şedinţa conducerii partidului, că în luna ianuarie, în cadrul unei noi întruniri, vor fi adoptate atât lista candidaţilor la Parlamentul European, cât şi echipa de campanie şi obiectivele politice de atins la nivel naţional şi judeţean. El a spus ...
Germania şi Franţa s-au alăturat Marii Britanii în demersul de elaborare a unor măsuri de limitare a imigraţiei în interiorul graniţelor UE, alimentând astfel tensiunile provocate de aceste iniţiative înaintea summitului de la Vilnius, a scris, ieri, ”Financial Times”. Berlinul şi Parisul ...
Alianţa PSD - UNPR conduce în topul preferinţelor politice ale românilor pentru alegerile europarlamentare, iar în ceea ce priveşte alegerile parlamentare, clasamentul intenţiei de vot este deschis de USL. Sondajul a fost realizat de INSCOP Research, la comanda cotidianului „Adevărul“, în perioada ...
Udemeriştii se pregătesc pentru alegeri, ca toate formaţiunile de pe eşichierul politic. Sâmbătă, Consiliul Reprezentanţilor Unionali (CRU) al UDMR a adoptat, la Târgu Mureş, regulamentul privind desemnarea candidaţilor la alegerile pentru Parlamentul European, secretarul general al Uniunii, Kovacs Peter ...
Remus Cernea a luat o decizie şocantă. Parlamentarul părăseşte Partidul Verde, invocând tensiuni interne şi divergenţe majore în privinţa valorilor. Potrivit dcnews.ro, Remus Cernea a propus în partid un plan de acţiune pentru alegerile europarlamentare, dar colegii săi l-au respins. Deputatul anunţă ...
Preşedintele PCM, Biro Zsolt, a anunţat, ieri, că i-a scris liderului UDMR, Kelemen Hunor, cerându-i să aibă „cât mai curând“ un dialog privind alegerile europarlamentare, întrucât „nu este indiferent pentru minoritatea maghiară din România dacă are sau nu reprezentanţi în Parlamentul ...
INIŢIATIVĂ Tinerii de 16 ani ar putea vota dacă propunerea deputatului PNL Alina Gorghiu de a scădea vârsta de la care se poate vota, de la 18 la 16 ani, va fi luată în considerare de colegii parlamentari. Gorghiu a declarat, la o conferinţă pe teme de legislaţie electorală, că iniţiativa vine să ...