Reprezentanţii Organizaţiei Judeţene Constanţa a PNL, Ionel Chiriţă şi Max Bădin, membri ai Biroul Politic Central al PNL, au susţinut, ieri, o conferinţă de presă în cadrul căreia Max Bădin a catalogat organizaţia locală ca fiind una „îmbătrînită”, lăsînd să se înţeleagă că o ...
Stop dezmăţului bugetar în 2009 Preşedintele Traian Băsescu a declarat ieri că, în prezent, „sînt destui oameni politici care nu realizează că dezmăţul bugetar al anului 2008 nu poate fi repetat”. Băsescu a ţinut să facă unele observaţii în legătură cu situaţia economică ...
Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a declarat, ieri, că Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a convocat Consiliul Naţional în 14 mai, cînd va fi propusă şi candidatura lui Mircea Geoană la Preşedinţie, care urmează să fie aprobată oficial, statutar, cu prilejul unui ...
Într-un context destul de puţin fericit pentru România, joi, 7 mai, se declanşează campania electorală pentru alegerile europarlamentare. Pe 7 iunie mergem să votăm. Potrivit ultimelor sondaje, starea de nemulţumire şi confuzie este dominantă în rîndul electoratului. Peste 50% din populaţia României ...
PNL va fi primul partid înscris pe buletinele de vot pentru alegerile europarlamentare din 7 iunie, pe următoarele poziţii aflîndu-se UDMR, PD-L, PSD+PC, PNŢCD, FC, PRM, candidaţii independenţi Elena Băsescu şi Pavel Abraham ocupînd locurile opt, respectiv nouă, pe buletine. Ordinea partidelor, a ...
Prin intermediul unui comunicat de presă, filiala constănţeană a PRM anunţă, în mai, organizarea unui Congres al partidului, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanţa. Decizia a fost luată ca urmare a „destructurării organizaţiilor judeţene şi locale, lipsei unui management coerent şi de ...
Componenţa BEC, completată Biroul Electoral Central (BEC) a fost completat, joi, cu cîte un reprezentant al partidelor politice care nu au în prezent membri în Parlamentul European, care au propus candidaţi pentru alegerile europarlamentare. Aceştia sînt: Victor Burlacu (Forţa Civică), Domnica Nuţă ...
Premierul italian a fost aspru criticat de soţia sa, Veronica Lario, care a denunţat sprijinul acordat de soţul ei anumitor candidate la alegerile europarlamentare din luna iunie, al căror unic merit este acela că sînt frumoase, potrivit unui e-mail trimis de aceasta agenţiei ANSA. ”Prezenţa femeilor ...
Preşedintele PSD Mircea Geoană a declarat, marţi seara, ca partidul său are “discuţii avansate” cu o companie de profil din Statele Unite pentru asigurarea serviciilor de consultanţă în campaniile electorale din acest an. “Este o discuţie avansată în vederea asigurării acestor servicii ...
Filiala Judeţeană Constanţa a PRM a înaintat propunerea, către restul organizaţiilor de partid, ca adunarea care urmează a avea loc pentru reorganizarea partidului să fie organizată la Constanţa, iar costurile să fie suportate de reprezentanţii constănţeni ai partidului. Preşedintele filialei, Niculae ...
Ordinea pe buletinele de vot, stabilită azi de BEC Preşedintele Biroului Electoral Central (BEC), Vasile Alixandri, va stabili, astăzi, prin tragere la sorţi, ordinea pe buletinele de vot pentru alegerile europarlamentare a listelor de candidaţi aparţinînd partidelor, precum şi a candidaţilor ...
Cunoaştem cu toţii prototipul de politician bun de gură. Practic, gura este singura sa bogăţie nativă. De aceea, în diverse situaţii, cînd se împlineşte vocal, se spune despre el că este gură bogată. În cazul gurii bogate, elementele definitorii pentru existenţa sa sînt colţii. Adeseori, după lungi ...
Un sondaj CURS, realizat în perioada 8-16 aprilie şi dat publicităţii ieri, relevă faptul că Alianţa PSD-PC ar obţine 30% din voturi dacă săptămîna viitoare ar avea loc alegeri pentru Parlamentul European (PE), PD-L - 26%, PNL - 19%, iar PRM şi UDMR, cîte 7%. Potrivit sondajului, Elena Băsescu, candidat ...
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, sîmbătă, că “situaţia diplomatică tensionată dintre România şi Republica Moldova reprezintă, de fapt, o amplă confruntare geopolitică între Est şi Vest, ce depăşeşte interesul românesc”: “Această escaladare a relaţiei dintre România ...
PNŢCD Constanţa va avea delegat în Congresul PPE La Congresul Partidului Popular European (PPE), ce va avea loc în 28 şi 30 aprilie în capitala Poloniei, Varşovia, va participa şi preşedintele PNŢCD, Marian Petre Miluţ, alături de un grup de opt membri delegaţi cu drept de vot la congres. De la ...
La Constanţa, în PD-L, alegerile europarlamentare nu par a reprezenta o prioritate. În mod firesc, la această oră, toate eforturile ar trebui să fie canalizate spre un singur obiectiv - cîştigarea alegerilor pentru Parlamentul Europei. De acest prim obiectiv depinde, pot spune, în mare măsură, soarta ...