Aproximativ 2,5 milioane de iordanieni au fost aşteptaţi, ieri, la urne, pentru a alege cei 120 de deputaţi ai Camerei Inferioare a Parlamentului bicameral, din rândul celor 763 de candidaţi, între care 134 de femei, în cadrul alegerilor legislative, boicotate de opoziţia islamică.
Iordania a rămas fără Parlament în urmă cu un an, după dizolvarea Camerei. Guvernul a promis alegeri libere şi transparente, cele din 2007 fiind afectate de acuzaţii de fraudă, lucru care l-a determinat pe regele Abdallah al II-lea să dizolve Camera în noiembrie 2009, cu doi ani înainte de finalul mandatului acesteia, de patru ani. În total, în ţară au fost deschise 1.492 de secţii de votare, în alegeri fiind mobilizaţi 40.000 de funcţionari. În vederea asigurării securităţii scrutinului, la nivel naţional au fost mobilizaţi aproximativ 40.000 de poliţişti şi militari. Încă de la primele ore ale dimineţii, autobuze închiriate de candidaţi au început să transporte alegătorii la urne, ziua de ieri fiind declarată, cu ocazia alegerilor, zi liberă. Pentru prima dată în istoria Iordaniei, 250 de observatori internaţionali au fost autorizaţi să monitorizeze desfăşurarea alegerilor legislative. În plus, aproximativ 3.000 de observatori locali s-au poziţionat în secţiile de votare. Guvernul şi-a multiplicat campaniile prin care încurajează electoratul să îşi exprime votul. În săptămânile dinaintea scrutinului a fost observată o anumită apatie în capitală şi în câteva oraşe mari, în contextul în care, în zonele rurale, majoritatea tribale, campania electorală a fost animată şi marcată, uneori, de incidente violente.
Alegerile parlamentare sunt organizate în ziua care marchează cinci ani de la atentatele sângeroase comise la trei hoteluri din Amman, în care au fost ucise 60 de persoane, revendicate de iordanianul Abu Musab al-Zarqawi, liderul al-Qaida în Irak, ucis în 2006. Majoritatea zdrobitoare a candidaţilor sunt independenţi, apropiaţi actualei puteri. În afară de şapte islamişti, care au sfidat interdicţia impusă de principalul partid de opoziţie, Frontul Acţiunii Islamice, la alegeri mai participau câţiva oponenţi din cadrul unor mici partide de stânga. Noua Cameră nu va cuprinde o opoziţie organizată, ci câţiva oponenţi faţă de Guvern şi nu faţă de) stat, potrivit analiştilor. Majoritatea candidaţilor au optat pentru sloganuri legate de viaţa cotidiană şi dificultăţile economice, într-o ţară în care salariul minim lunar este de 110 dinari (156 de dolari) iar şomajul oscilează între 14 şi 30%. Alegătorii potenţiali vor desemna membrii celei de a 16-a legislaturi, pentru un mandat de patru ani. Parlamentul este bicameral. În afară de Cameră, Senatul este format din 60 de membri, desemnaţi de rege.