Cei 8,3 milioane de alegători ungari au început să voteze, duminică dimineaţa, urnele deschizându-se la ora locală 06.00 (07.00 ora României), pentru a-şi desemna parlamentarii. Cele aproximativ 11.000 de birouri de vot s-au închis la ora locală 19.00 (20.00 ora României), iar primele rezultate parţiale ale acestui prim tur al alegerilor legislative erau aşteptate în cursul nopţii. Toate sondajele de opinie anticipează o victorie zdrobitoare a opoziţiei de dreapta, reprezentată de partidul Fidesz, condus de fostul premier Viktor Orban, după opt ani de guvernare socialistă. Viktor Orban a promis să ajute ţara să depăşească “lipsa de speranţă”. În cursul scrutinului legislativ din 2006, Fidesz a pierdut alegerile cu 42,03%, faţă de 43,21% pentru socialişti.
Pe de altă parte, extrema dreaptă reprezentată de partidul Jobbik ar urma să intre în Parlament, fiind creditată cu 13 până la 20% din intenţiile de vot. Cei 386 de deputaţi sunt aleşi pentru un mandat de patru ani, potrivit unui sistem mixt, care îmbină scrutinul uninominal cu cel pe liste. Al doilea tur al alegerilor legislative este prevăzut pentru 25 aprilie.