Telegraf Online - tag: alegeri legislative

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ştiri despre alegeri legislative

Romano Prodi, propus la preşedinţia Italiei
16 aprilie 2013 Romano Prodi, propus la preşedinţia Italiei

Membrii Parlamentului italian şi reprezentanţii regiunilor au fost convocaţi joi pentru alegerea preşedintelui ţării, succesorul lui Giorgio Napolitano. La vot vor participa 630 de deputaţi, 315 senatori, patru senatori pe viaţă şi 58 de reprezentanţi ai regiunilor. La primele trei voturi, este necesară o ...

Rivalul social-democrat al Angelei Merkel crede în şansele sale
15 aprilie 2013 Rivalul social-democrat al Angelei Merkel crede în şansele sale

Candidatul din partea social-democraţilor la cancelaria Germaniei, Peer Steinbruck, afirmă, în pofida sondajelor nefavorabile, că alegerile în care candidează împotriva Angelei Merkel rămân deschise. Întrebat cu privire la şansele de a bloca drumul Angelei Merkel în alegerile legislative din 22 septembrie ...

Ultimul minut
13 aprilie 2013 Ultimul minut

AFGANISTAN Atac la soldaţi Cel puţin 13 militari afgani au fost ucişi într-un atac al miliţiilor Taliban care a vizat un avanpost al armatei situat în apropierea frontierei cu Pakistanul. Peste 100 de insurgenţi dotaţi cu lansatoare de rachete şi arme automate au atacat din trei direcţii diferite ...

Ultimul minut
12 aprilie 2013 Ultimul minut

AUSTRIA Româncă suspectă O româncă de 24 de ani acuzată de crimă în Austria a fost arestată în Italia, după ce a fost căutată de Interpol. Tânăra, prostituată de lux, este suspecta principală în uciderea unui notar foarte cunoscut din Viena, în septembrie 2012. În urmă cu un an, notarul ...

Coaliţia Angelei Merkel creşte în popularitate
11 aprilie 2013 Coaliţia Angelei Merkel creşte în popularitate

Conservatorii cancelarului german, Angela Merkel şi partenerii lor de coaliţie se bucură de suficient sprijin pentru a obţine o majoritate de guvernământ, cu ocazia alegerilor legislative din septembrie, pentru prima dată în peste trei ani, potrivit unui sondaj de opinie publicat ieri. Creştin-democraţii ...

Jurnalist rus, mort în urma unei agresiuni
10 aprilie 2013 Jurnalist rus, mort în urma unei agresiuni

Jurnalistul rus Mihail Beketov, victimă a unei agresiuni violente, comisă în 2008, la doi ani după asasinarea jurnalistei Anna Politkovskaia, a murit la vârsta de 55 de ani, determinându-i pe apărătorii libertăţii de exprimare să denunţe starea de impunitate care domneşte, după părerea lor, în Rusia ...

Scădere de popularitate pentru familia regală a Spaniei
9 aprilie 2013 Scădere de popularitate pentru familia regală a Spaniei

Pentru prima dată de la venirea sa pe tron, popularitatea regelui Juan Carlos al Spaniei a scăzut drastic. Populaţia are o părere proastă despre monarh, sprijinit de doar 42% şi criticat de 53% dintre cetăţeni, ceea ce înseamnă că a pierdut 32 de puncte de popularitate în doar trei luni. Până şi ...

Ruby vrea să fie audiată în procesul lui Berlusconi
6 aprilie 2013 Ruby vrea să fie audiată în procesul lui Berlusconi

Tânăra marocană Karima El Mahroug, alias Ruby, aflată în centrul procesului pentru relaţii sexuale contra cost cu o minoră şi abuz de putere al fostului premier italian Silvio Berlusconi, a criticat, joi, presa şi justiţia şi a cerut să fie audiată. ”Greşeala este a presei care, pentru a-l lovi pe ...

Experţi chemaţi să găsească o soluţie la criza politică din Italia
1 aprilie 2013 Experţi chemaţi să găsească o soluţie la criza politică din Italia

Preşedintele Italiei, Giorgio Napolitano, a anunţat că a însărcinat două grupuri restrânse de personalităţi variate să caute o soluţie pentru alcătuirea viitorului guvern, în contextul impasului politic. Preşedintele a exclus posibilitatea de a demisiona înainte de încheierea mandatului, pe 15 mai ...

Un avocat a aruncat cu pantofi în Pervez Musharraf
30 martie 2013 Un avocat a aruncat cu pantofi în Pervez Musharraf

Justiţia pakistaneză a prelungit, vineri, perioada de libertate condiţionată a lui Pervez Musharraf, în cadrul unei audieri în care un avocat a aruncat cu pantofi în fostul preşedinte, suspectat de implicarea în uciderea fostului premier Benazir Bhutto. Generalul în retragere, care a pus capăt, duminică ...

Ultimul minut
29 martie 2013 Ultimul minut

RUSIA Accident rutier Şase persoane au murit şi alte 18 au fost rănite după ce un autocar s-a ciocnit cu un camion, ieri dimineaţă, în centrul Rusiei, relatează Russia Today. Autocarul transporta 25 de copii de la un orfelinat din Sankt-Petersburg, în momentul în care s-a ciocnit cu un camion, în ...

Georgia a redus puterile prezidenţiale
27 martie 2013 Georgia a redus puterile prezidenţiale

Georgia a amendat luni Constituţia, reducând puterile preşedintelui, o iniţiativă ce ar urma să permită o destindere a tensiunilor dintre şeful statului şi premier. În cursul unei sesiuni a Parlamentului la Kutaisi, deputaţii au adoptat în unanimitate amendamente constituţionale ce îl lipsesc pe ...

Beppe Grillo cere postul de premier al Italiei
22 martie 2013 Beppe Grillo cere postul de premier al Italiei

Mişcarea Cinci Stele (M5S) a fostului umorist Beppe Grillo a revendicat, ieri, în faţa preşedintelui italian, postul de şef de guvern, pe motiv că a devenit, după ultimele alegeri legislative, prima forţă politică din ţară prin numărul de voturi obţinute. M5S a obţinut cel mai mare număr de voturi în ...

Ultimul minut
20 martie 2013 Ultimul minut

IRAK Baie de sânge Cel puţin 50 de persoane au fost ucise, iar alte 171 rănite, într-un val de atentate care a vizat comunitatea şiită irakiană, ieri, cu o zi înainte de marcarea a zece ani de la invazia ţării de către trupele aliate conduse de SUA, se arată într-un bilanţ comunicat de surse ...

Ultimul minut
19 martie 2013 Ultimul minut

CANADA Evadare ca-n filme Doi deţinuţi au evadat duminică dintr-o închisoare din Quebec, cu ajutorul unui elicopter, dar unul dintre ei, apropiat al bandei Hell\'s Angels, a fost arestat după câteva ore, împreună cu doi dintre complicii săi, în timp ce arestarea celuilalt părea iminentă. Evadarea pe ...

Şanse pentru Borisov
19 martie 2013 Şanse pentru Borisov

Partidul conservator bulgar GERB condus de fostul premier Boiko Borisov, care a demisionat pe 20 februarie, sub presiunea străzii, ar putea obţine o victorie la limită în alegerile legislative anticipate de la 12 mai, anunţă două institute de sondare a opiniei publice. GERB este creditat cu 19,7% până la ...

1...1819202122...81
12