Preşedintele PNŢCD Constanţa, Liviu Scarlat, a anunţat, ieri, votul favorabil dat de către Consiliul Naţional de Conducere al PNŢCD încheierii protocolului de colaborare cu PD. "Protocolul va avea mai multe condiţii, cea mai importantă dintre acestea fiind aceea că PNŢCD trebuie să rămînă cu identitate ...
La Budapesta, manifestaţiile împotriva Guvernului ungar au continuat paşnic, duminică, urmînd să fie organizate pînă la alegerile locale de la 1 octombrie, după ce sîmbătă au atins punctul maxim. Duminică seară, aproximativ 8.000 de persoane s-au adunat în piaţa Kosuth din Budapesta, în jurul orei ...
Ferenc Gyurcsany a recunoscut la o reuniune a Partidului Socialist din luna mai că Guvernul său a minţit în privinţa activităţii din timpul mandatului precedent pentru a cîştiga alegerile din aprilie şi a recunoscut că nu a făcut altceva decît să se agaţe de putere. Declaraţiile sale, înregistrate şi ...
Vicepreşedintele PNL, senatorul Puiu Haşotti, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă susţinută la Constanţa, că relaţiile dintre PNL şi PD ar fi fost cu adevărat foarte bune doar în cazul în care preşedintele Traian Băsescu nu ar fi intervenit atît de des ca un factor perturbator. El susţine ...
Liberalii s-au întors la Constanţa şi în acest sfîrşit de săptămînă, de această dată cu ocazia întîlnirii Biroului Permanent şi al Comitetului Executiv al Ligii Aleşilor Local (LAL). Lucrăriile au debutat în după-amiaza de ieri cu discuţii despre modul în care LAL se va implica în pregătirea ...
După Mona Muscă a venit rîndul lui Ioan Ghişe. Biroul Permanent Central al PNL a decis, ieri, să propună Delegaţiei Permanente retragerea sprijinului politic şi excluderea din partid a deputatului Ioan Ghişe. Sancţiunea vine în urma confirmării faptului că Ghişe a semnat un angajament cu Securitatea ...
Primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, preşedinte al organizaţiei judeţene PSD, a demontat ieri, printr-o declaraţie de presă, informaţiile vehiculate în mass-media centrală, conform cărora şeful administraţiei constănţene şi-ar fi negociat intrarea în PD cu secretarul general al democraţilor ...
Noul primar al comunei Corbu, Marian Gălbinaşu, a fost învestit în funcţie ieri, în prezenţa celor 15 consilieri locali şi a prefectului judeţului, Dănuţ Culeţu. În cadrul şedinţei extraordinare de consiliu local organizată cu acest prilej a avut loc şi alegerea, din rîndul consilierilor locali, a ...
Premierul polonez, Kazimierz Marcinkiewicz, îşi va prezenta demisia oficială, astăzi şi ar putea deveni candidatul partidului Lege şi Justiţie la funcţia de primar al Varşoviei, în alegerile locale de la sfîrşitul acestui an. Acesta şi-a anunţat intenţia de a demisiona, în urma neînţelegerilor tot ...
La doi ani după cîştigarea alegerilor locale, primarul municipiului Medgida, Dumitru Moinescu, şi-a prezentat, ieri, raportul de activitate, într-o conferinţă de presă. La întîlnirea cu mass-media au mai luat parte viceprimarul Mircea Talaşman, consilieri locali, directori, şefi de servicii şi angajaţi ...
Secţiile de votare din comuna Corbu s-au deschis ieri dimineaţă la prima oră, în aşteptarea celor 4.400 de electori înregistraţi în comună. Locuitorii comunei au fost din nou chemaţi la urne, la doar doi ani de la alegerile locale din 2004, pentru a alege primarul localităţii, după ce fostul primar a ...
În temeiul art. 28, coroborat cu art. 24, din Lgea nr. 67/2004, pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, Tribunalul Constanţa aduce la cunoştinţă publică faptul că, la data de 28 iunie 2006, orele 15:00, va avea loc, la Palatul Justiţiei din str. Traian nr. 23 - sala de consiliu, etaj 1 ...
Peste 150 de locuitori ai comunei Corbu au fost prezenţi, ieri, la lansarea candidatului PC pentru postul de primar al comunei Corbu, Silvia Bică. Reprezentatul PC la alegerile locale din 2 iulie a declarat, încă din startul discursului său, că doreşte, în cazul în care va fi aleasă în funcţia de primar ...
Pe 2 iulie, locuitorii comunei Corbu vor participa la alegerile parţiale pentru primar. Biroul Electoral de Circumscripţie constituit în localitate va avea, la acea dată, trei secţii de votare în subordine, care vor fi amenajate în obiectivele civice din Corbu. Preşedintele BEC, Simona Ciohodaru, a declarat ...
PRM a împlinit, sîmbătă, 15 ani de la înfiinţare, prilej cu care organizaţiile din toată ţara au spus prezent apelului făcut de liderul de la centru, Corneliu Vadim Tudor. Astfel, aprox. 4.500 de membri din întreaga ţară s-au reunit la Sala Palatului, pentru a sărbători aniversarea partidului ...
Începutul şedinţei extraordinare a Consiliului Judeţean a fost transformat ieri, de către consilierii Alianţei, în circ la scenă deschisă. Convocată de o treime din consilierii aleşi, ca urmare a notificării prefectului vizînd HCJ 114/2006, privind alegerea preşedintelui CJC, acţiune solicitată de ...