Secretarul general al PRM, senatorul Gheorghe Funar, a tras ieri un semnal de alarmă referitor la posibilele acţiuni pe care maghiarii din România le pregătesc în următoarele săptămîni, după ce Kosovo şi-a cîştigat independenţa. Prezent la Constanţa, cu ocazia unei întîlniri cu membrii din conducerea ...
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, sîmbătă, după o şedinţă restrînsă a conducerii partidului, prima după ce Adrian Năstase a cîştigat funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional, că şi el şi Năstase au greşit, irosindu-şi forţele într-o competiţie internă. Întrebat dacă ...
Premierul Călin Popescu Tăriceanu a anunţat vineri, în deschiderea lucrărilor Biroului Permanent Naţional al Ligii Aleşilor Locali PNL, că data la care se vor desfăşura alegerile locale ar putea fi stabilită săptămîna viitoare: \"Ministerul de Interne ne va prezenta un memorandum în legătură cu data ...
Nicolae Văcăroiu: ”Băsescu nu va demisiona pentru că ar vedea ce înseamnă Văcăroiu interimar” Preşedintele Senatului, Nicolae Văcăroiu, a declarat, vineri, că nu crede că şeful statului îşi va da demisia înaintea alegerilor parlamentare, conform ipotezei lansate de liderul PSD Mircea ...
Premierul Călin Popescu Tăriceanu a declarat ieri că nu va demisiona din funcţia de prim-ministru pentru a declanşa alegeri anticipate şi că obiectivele sale, ca şef al Guvernului şi lider al PNL, diferă de cele ale PSD, amintind totodată că opoziţia poate recurge la o moţiune de cenzură: \"Nu am ...
Năstase şi Mitrea, cooptaţi de conducerea PSD în pregătirea partidului pentru alegeri Pe agenda şedinţei de ieri a Comitetului Executiv (CEx) al PSD au figurat discuţii despre ipoteza declanşării alegerilor anticipate şi pregătirea Consiliului Naţional. Liderul partidului, Mircea Geoană, i-a informat ...
PSD cere demisia de onoare a Guvernului Tăriceanu pentru ca România să iasă din blocajul politic, instituţional, constituţional, economic şi social, demisie care să ducă la alegeri parlamentare anticipate, eventual organizate odată cu cele locale. La sfîşitul şedinţei de ieri a Biroului Permanent ...
Secretarul general al PNL Suceava, senatorul Tiberiu Prodan, a declarat, vineri, că alegerile vor fi organizate la termen, cel mai probabil alegerile locale pe 25 mai, urmînd ca turul doi pentru alegerea primarilor să fie pe 8 iunie. El a mai spus că alegerile parlamentare vor fi organizate, de asemenea, la ...
Olanda - Dramă în Ajun Patru fetiţe au murit într-un incendiu izbucnit în restaurantul chinezesc deţinut de părinţii lor, în noaptea de Ajun. Familia locuia într-un apartament aflat deasupra localului, deschis în momentul izbucnirii focului. Localul a fost evacuat, neînregistrîndu-se victime în ...
Parlamentul de la Chişinău a votat, vineri, o lege prin care este interzisă crearea alianţelor şi a blocurilor preelectorale, precum şi finanţarea partidelor politice din exterior, ceea ce a stîrnit nemulţumirea formaţiunilor de opoziţie. Legea care reglementează activitatea partidelor politice a fost ...
Proiect de lege pentru o taxă de mediu unică PSD va iniţia un proiect de act normativ care să prevadă o taxă unică de mediu, aplicată celor care cauzează poluarea, realizînd profit pe seama acesteia, şi utilizarea sumelor astfel colectate exclusiv pentru depoluare, cu precădere pentru stimularea ...
Iran - Combustibil nuclear pentru reactorul de la Arak Iranul a anunţat că a fabricat combustibil nuclear pentru reactorul de la Arak. “Barele de combustibil necesare pentru reactorul experimental de 40 de megawaţi de la Arak au fost produse”, a declarat Gholamreza Aghazadeh, directorul Organizaţiei ...
Politicienii locali au reacţionat la rezultatele indicate de exit poll-uri, la închiderea urnelor: Preşedintele PSD Constanţa, primarul Radu Mazăre: „La nivel naţional, prezenţa a fost extraordinar de mică. Este rezultatul denigrării permanente a clasei politice şi a sistemului pe care îl practică ...
Jan Marinus Wiersma, vicepreşedintele grupului socialist din Parlamentul European (PE), a remarcat, într-un interviu pentru RFI România, rata scăzută de participare a românilor la primele alegeri europene: “În jur de 30% e foarte puţin pentru primele alegeri europene din România\". Comentînd voturile ...
Italia - Români după gratii Doi cetăţeni români şi un italian au fost arestaţi, ieri, de magistraţii din Verona, fiind suspectaţi de comiterea mai multor furturi şi tîlhării. La instrumentarea cazului a participat un poliţist român ce a efectuat împreună cu poliţia italiană percheziţii în două ...
Liderul social-democrat Mircea Geoană este de părere că liderii PD ar trebui să facă loc generaţiei mai tinere, printre politicienii care ar trebui să facă un loc în spate enumerîndu-i pe Traian Băsescu, Vasile Blaga sau Radu Berceanu: \"Dacă spunem că e nevoie de o nouă clasă politică, d-l Traian ...