Alegeri parțiale la Mereni, Bărăganu și Pantelimon

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Constănțenii ies din nou la vot!

Alegeri parțiale la Mereni, Bărăganu și Pantelimon

Administrație 26 Septembrie 2017 / 18:30 3035 accesări

Locuitorii din județul Constanța se pregătesc să meargă din nou la urne. Ce-i drept, nu toți, ci doar cei din comunele Mereni, Bărăganu și Pantelimon, rămase ori fără primar, ori fără consiliu local. Dacă la Bărăganu și Pantelimon vom avea alegeri pentru funcția de primar, la Mereni va fi ales un nou Consiliu Local. Cu toate că până la scrutinul parțial nu mai este mult, principalele partide politice, PSD și PNL, nu s-au grăbit să-și stabilească reprezentanții cu care vor intra în cursa electorală. Potrivit unor surse, PSD ar intenționa ca la Pantelimon să meargă pe mâna actualului viceprimar, George Martinescu, în timp ce la Bărăganu social democrații sunt încă în căutări. Nici liberalii nu au fost prea harnici în ceea ce privește căutarea candidaților. Sursele din PNL spun că numele celor care vor intra în campania electorală în cele trei localități vor fi cunoscute abia vineri, 29 septembrie.

Amintim că, la sfârșitul anului trecut, Consiliul Local Mereni a fost dizolvat pentru că nu s-a întrunit timp de două luni consecutive. S-a încercat reconstituirea forului de mai multe ori, dar nu s-a putut, din cauza unor dispute politice vechi. În ceea ce privește comuna Bărăganu, aceasta a rămas fără primar după ce fostul edil Titu Neague și-a pierdut mandatul, la începutul acestui an, în urma unei condamnări la închisoare cu suspendare. Nu în ultimul rând, locuitorii din Pantelimon sunt nevoiți să își aleagă din nou primarul după ce, în luna mai, cel care a ocupat această funcție de mai bine de 20 de ani, Vasile Neicu, a decedat după o lungă și grea suferință. Drept urmare, Guvernul a stabilit ca alegerile locale parțiale în cele trei localități să aibă loc în 5 noiembrie.



12