Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) va transmite Guvernului, lunea viitoare, propunerea de organizare, pe 18 aprilie, a alegerilor parlamentare parţiale în Colegiul 19, unde a rămas vacant locul de deputat în urma demisiei conservatoarei, Daniela Popa. Potrivit unor surse din instituţie, propunerea Autorităţii va fi transmisă, la începutul săptămânii viitoare, la Guvern, Executivul urmând să publice hotărârea privind stabilirea datei scrutinului cel mai târziu pe 4 martie. Aceleaşi surse au menţionat că, potrivit legii, de la această dată ar urma să fie calculate toate termenele din calendarul electoral. Alegerile parţiale pentru ocuparea locului vacant în Camera Deputaţilor trebuie să fie organizate în cel mult trei luni de la publicarea în Monitorul Oficial a hotărârii Camerei prin care se constată încetarea mandatului de deputat.