PC a decis, în acest sfârşit de săptămână, în cadrul Biroului Politic al partidului, ca alegerile pentru conducerea formaţiunii să fie organizate în 26 aprilie, urmând să fie stabiliţi preşedintele, preşedintele executiv şi secretarul general. Celelalte funcţii - vicepreşedinte şi secretar executiv - vor fi decise la începutul lunii iunie, când se va întruni Consiliul Naţional. Preşedintele PC, Daniel Constantin, a declarat că va candida pentru un nou mandat de preşedinte al partidului. El a mai spus că 15 aprilie este termenul-limită pentru depunerea candidaturilor pentru cele trei funcţii, respectiv preşedinte, preşedinte executiv şi secretar general. Tot până atunci pot fi depuse şi modificările la statut. Liderul PC a arătat că, în cadrul şedinţei BP, s-a vorbit şi despre alegerile europarlamentare, dar şi despre alegerile pentru locurile vacante din Parlament, locuri lăsate libere de parlamentari care se pregătesc pentru scrutinul din 25 mai. Constantin a adăugat că este foarte posibil să se facă un schimb cu PSD sau UNPR, iar PC să candideze pe un loc la Senat şi nu la Camera Deputaţilor. Discuţiile încă nu s-au finalizat.