Referendumul lui Băsescu este considerat drept o „fraudă morală” de către organizaţiile nonguvernamentale. Unul din criticii vehemenţi ai propunerii de organizare a referendumului propus de şeful statului odată cu alegerile prezidenţiale este directorul executiv al Centrului pentru Resurse ...
Creţu spune că Băsescu vrea “instaurarea unui regim autoritar” de tip Putin Europarlamentarul PSD Corina Creţu l-a acuzat, ieri, pe Traian Băsescu, de faptul că vrea “instaurarea unui regim autoritar” inspirat după “modelul rusesc”, de tip Putin. Creţu a declarat că ...
În interiorul PD-L Constanţa, lupta pentru ciolan dă naştere la numeroase situaţii comice. Asistăm frecvent la dispute dintre cele mai caraghioase şi la numeroase jertfe pe altarul parodiei politice. Cu alte cuvinte, ridicolul se află la el acasă. Cum se eliberează un post de conducere, hop, la galop, se şi ...
Antonescu, primul pe buletinele de vot, urmat de Geoană Biroul Electoral Central (BEC) a efectuat, ieri, tragerea la sorţi a poziţiilor pe care candidaţii la alegerile prezidenţiale le vor ocupa pe buletinele de vot. Potrivit acestei trageri, Crin Antonescu (PNL) va ocupa prima poziţie pe buletinele de vot ...
Candidatul UDMR la Preşedinţie Kelemen Hunor susţine că imunitatea prezidenţială are un rol important, însă el nu ar avea nevoie de ea deoarece nu a făcut afaceri cu statul, nu a vîndut nici flota, nici Carpaţii sau Marea Neagră şi nici nu a privatizat nimic. În opinia lui, totuşi, imunitatea ...
Într-un interviu acordat cotidianului „Telegraf”, candidatul PSD la Preşedinţia României, Mircea Geoană, a criticat dur politicile fiscale împovărătoare pe care le promovează actualul şef al statului, Traian Băsescu, şi şi-a reafirmat susţinerea faţă de programele sociale promovate de ...
Fostul preşedinte Ion Iliescu susţine, într-o postare pe blogul său, că actualul şef al statului practică demagogia şi băşcălia, apreciind că unul dintre numele acestuia ar putea fi “Preşedintele Băşcălie”. În textul intitulat “Demagogie - numele tău este Băsescu!”, Iliescu ...
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, ieri, la un miting electoral la Botoşani, că trebuie împiedicat ca “blestemul celor trei Elene”, Lupescu, Ceauşescu şi Udrea, să devină realitate: “Acest lucru nu se va întîmpla, iar dacă se va întîmpla, dl Băsescu este cel care are ...
Bănuiesc că toată lumea cunoaşte această expresie populară. M-am gîndit la ea cînd l-am auzit pe Băsescu vorbind despre „trădarea interesului naţional”, amintindu-mi, în egală măsură, de faimosul fes prezidenţial, pe care şeful statului îl purta acum cîţiva ani, cu ocazia ...
Observatorii OSCE care vor monitoriza alegerile prezidenţiale din 22 noiembrie vor urmări referendumul pentru modificarea Constituţiei doar în măsura în care are un impact asupra scrutinului pentru desemnarea şefului statului, a declarat, ieri, şeful misiunii Oficiului pentru Instituţii Democratice şi ...
Opt militari americani şi un civil afgan au fost ucişi marţi, în sudul Afganistanului, în atacuri multiple şi complexe cu bombă artizanală, a anunţat forţa internaţională a NATO (ISAF) în regiune. Mai mulţi militari au fost răniţi în aceste incidente, adaugă comunicatul ISAF. Acest anunţ intervine ...
În aşteptarea alegerilor prezidenţiale, care a devenit tot mai chinuitoare, Elena Udrea le recomandă pedeliştilor constănţeni să facă linişte în teritoriu. Nu este sănătos nici măcar mersul pe bicicletă, mai ales dacă scîrţîie lanţul... După cum se ştie, doamna Udrea, care are o grămadă de ...
Nu vor fi amenajate secţii speciale pentru referendum Biroul Electoral Central (BEC) a transmis Birourilor electorale judeţene, ale Capitalei şi celui pentru străinătate, că „a luat act” de decretul preşedintelui Traian Băsescu privind organizarea referendumului la 22 noiembrie ...
Preşedintele ucrainean a decis să participe la alegerile prezidenţiale din ianuarie 2010 în calitate de candidat independent, a spus şeful cabinetului său, Vera Uliancenko. El va depune documentele la Comisia Centrală Electorală (CEC) în perioada 27-30 octombrie iar la întrunirea Partidului Ucraina Noastră ...
Candidatul independent la Preşedinţia României, Sorin Oprescu, aflat în turneu electoral, a efectuat, ieri, o vizită în judeţul Constanţa, unde s-a întîlnit cu alegătorii din Medgidia şi Constanţa. Cu această ocazie, primarul general al Capitalei a susţinut o conferinţă de presă în cadrul căreia a ...
Candidatul PSD la Preşedinţie, Mircea Geoană, s-a întîlnit, la sfîrşitul săptămînii trecute, cu fermierii din Piatra Şoimului, judeţul Neamţ. El le-a spus acestora că există o cheie pentru rezolvarea crizei, iar aceasta este agricultura şi “crearea de locuri de muncă”. Geoană a susţinut ...