Senatorul Ilie Sârbu, socrul premierului Victor Ponta, spune că ginerele său ar putea fi un candidat puternic pentru alegerile prezidenţiale dacă USL s-ar rupe, iar Crin Antonescu nu ar mai fi susţinut de PSD. „Ca idee personală, sigur că mi-ar plăcea să-l văd pe Victor Ponta la Palatul Cotroceni, dar ...
La PDL începe, de sâmbătă, campania electorală internă în vederea alegerii candidatului pentru alegerile prezidenţiale din 2014. Primii pedelişti chemaţi la vot sunt cei din regiunile de nord-est, care sâmbătă vor alege pe unul dintre cei trei candidaţi înscrişi în această bătălie. Până la vot ...
Pe masa Curţii Constituţionale a României (CCR) s-a aflat, ieri, sesizarea preşedintelui Traian Băsescu legată de Legea referendumului. Degeaba. Trei magistraţi au lipsit la apel, astfel încât, după trei ore, preşedintele Curţii, Augustin Zegrean, a constatat imposibilitatea constituirii completului de ...
Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat că înţelege preocuparea existentă în partid de a avea propriul candidat la alegerile prezidenţiale din 2014, el precizând că nu doreşte să se pronunţe personal asupra acestei chestiuni. „E o chestiune de judecată politică. Într-o alianţă, se ...
De ieri, 21 octombrie, începând cu ora locală 12.01, New Jersey a devenit cel de-al 14-lea stat american care recunoaşte căsătoriile între persoane de acelaşi sex. Nu toată lumea acceptă modificarea legislaţiei, iar la Newark, o persoană a încercat să întrerupă oficierea primelor căsătorii gay de ...
Mihail Saakaşvili, preşedintele în exerciţiu al Georgiei şi eroul Revoluţiei Trandafirilor din 2003, este în prezent un ”cadavru politic”, a declarat adversarul său, premierul Bidzina Ivanişvili, cu o săptămână înainte de alegerile prezidenţiale. Nici Saakaşvili, care nu mai poate candida ...
„Protocolul semnat duminică între PNŢCD şi Iniţiativa România Liberală (IRL) îşi propune relansarea partidului”, a declarat preşedintele PNŢCD, Aurelian Pavelescu. Potrivit acestuia, protocolul între PNŢCD şi IRL e semnat în perspectiva Congresului extraordinar al PNŢCD, care a fost ...
Văzut drept un posibil candidat la alegerile prezidenţiale din 2014, primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat ieri, în cadrul emisiunii „După 20 de ani”, că, în acest moment, nu se pune problema să candideze pentru cea mai înaltă funcţie din stat. „Nu-mi trece prin cap aşa ...
Actorul american de origine austriacă Arnold Schwarzenegger doreşte să candideze la alegerile prezidenţiale din Statele Unite în 2016, potrivit unei surse din anturajul său. Actorul în vârstă de 66 de ani vrea să schimbe mai întâi o lege din SUA, pentru a le permite politicienilor născuţi în alte ţări ...
CUPA ROMÂNIEI LA FOTBAL, OPTIMI DE FINALĂ Programul partidelor din cadrul optimilor de finală ale Cupei României-Timişoreana, anunţat de Federaţia Română de Fotbal, este următorul - marţi, 29 octombrie: Ripensia Timişoara - Pandurii Tg. Jiu (ora 16.00, stadionul Dan Păltinişanu din Timişoara, Digi ...
Preşedintele ucrainean, Viktor Ianukovici, a făcut ieri un pas spre eliberarea - solicitată de UE - a opozantei încarcerate Iulia Timoşenko, declarând că ar promulga, în cazul în care Parlamentul ar adopta-o, o lege care să o autorizeze să plece în străinătate, pentru îngrijiri medicale. Fost premier ...
Anunţul lui Mihai-Răzvan Ungureanu referitor la candidatura sa la alegerile prezidenţiale din 2014 a dat peste cap planurile pedeliştilor în această privinţă. În aceste condiţii, lupta din interiorul PDL pentru candidatura la Preşedinţie pare lipsită de interes, având în vedere că Ungureanu se bucură ...
UNIFICARE Visul tuturor democrat-liberalilor este ca dreapta să se unifice sub un singur stindard, pentru a avea o şansă în faţa USL la alegerile prezidenţiale din 2014. Pentru acest deziderat, PDL a aruncat mănuşa tuturor formaţiunilor de dreapta - FC, MP, PNŢCD -, pe care le-a invitat să vină sub umbrela ...
În PDL se trag sfori, se poartă discuţii, se negociază statutul de candidat la prezidenţiale. Primul aspirant al celei mai înalte funcţii din stat este prim-vicepreşedintele pedelist Cătălin Predoiu, cel care a fost numit premierul guvernului alternativ al PDL. Deşi la început susţinea că nu are de gând ...
Comisia Electorală din Azerbaidjan a publicat accidental, cu o zi înaintea votului, rezultatele care indică victoria preşedintelui Ilham Aliev în alegerile prezidenţiale, relatează „The Independent”. Deşi criticii susţin demult că alegerile din Azerbaidjan sunt fraudate, se pare că ţara a mers ...
Procesul pentru incitare la uciderea manifestanţilor al fostului preşedinte egiptean Mohamed Morsi, destituit de armată la începutul lui iulie, va începe la 4 noiembrie, a anunţat ieri agenţia oficială Mena. Mohamed Morsi va compărea alături de alţi 14 acuzaţi, pentru uciderea manifestanţilor în faţa ...