Repartiţia în clinicile de îndrumare şi stagii de pregătire a medicilor confirmaţi în rezidenţiatul pe post şi pe loc în domeniile medicină, medicină dentară şi farmacie, va începe de azi, cu o întârziere de cinci zile, şi va dura până în 23 decembrie. De exemplu, repartizarea din Capitală a fost ...
Candidatul independent Sorin Oprescu a obţinut cele mai multe donaţii în campania pentru alegerile prezidenţiale, peste 5,4 milioane lei, urmat de Traian Băsescu, cu 5,2 milioane lei, şi Mircea Geoană, cu 5 milioane de lei. Potrivit datelor făcute publice de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), la o ...
Omul de afaceri Arpad Paszkany, judecat pentru sprijinirea unui grup infracţional şi şantaj, a declarat, ieri, la ieşirea din Tribunalul Cluj, că a susţinut cu fonduri PD-L pentru alegerile prezidenţiale din acest an, el neprecizând însă despre ce sumă este vorba. “Eu îmi asum, indiferent la victorie ...
Prim-ministrul Gordon Brown a vizitat trupele britanice din Afganistan pentru a-şi arăta sprijinul faţă de soldaţiI care se pregătesc să întâmpine Crăciunul pe frontul de luptă, departe de ţară. Premierul a inspectat noile echipamente şi a purtat convorbiri, la Kandahar, cu preşedintele afgan Hamid ...
BEC. Suspiciunile de fraudă electorală, care au culminat cu decizia Curţii Constituţionale de a impune Biroului Electoral Central (BEC) să reexamineze toate voturile declarate nule par să prindă din ce în ce mai mult contur după ce membrii BEC au găsit, în cursul verificării buletinelor de vot declarate ...
Cadavrul fostului preşedinte cipriot, Tassos Papadopoulos, care a murit în urmă cu un an, a fost sustras în noaptea de joi spre vineri, din apropiere de Nicosia, de persoane necunoscute. Profanarea mormântului şi furtul cadavrului din cimitirul Deftera au fost descoperite în zori, de unul dintre gardieni, a ...
DECIZIE. Curtea Constituţională (CC) a României a decis, ieri, pentru prima dată în ultimii 20 de ani, reexaminarea voturilor anulate, după încheierea procedurilor desfăşurate în cadrul unui scrutin electoral. Hotărârea definitivă a CC a survenit solicitării înaintate de către social democraţi privind ...
SUA susţin integrarea Ucrainei în NATO şi UE, a declarat secretarul de Stat american, Hillary Clinton, într-o conferinţă de presă comună cu ministrul ucrainean de Externe, Piotr Poroşenko. Totodată, şefa diplomaţiei americane şi-a exprimat speranţa că alegerile prezidenţiale ucrainene din ianuarie 2010 ...
Inflaţia anuală a crescut, în noiembrie, cu un punct procentual, la 4,4%, după opt luni consecutive în care s-au înregistrat doar scăderi. Analiştii apreciază că inflaţia va urca într-un ritm similar şi în această lună, la 4,5%, din cauza majorării preţurilor la carburanţi şi a accizei pe tutun ...
Preşedintele PD-L, Emil Boc, a anunţat, ieri, că a discutat la telefon cu liderul PNL, Crin Antonescu, pe care l-a invitat, pentru zilele imediat următoare, la o discuţie privind formarea unei majorităţi parlamentare. El a arătat că i-a transmis liderului PNL şi o scrisoare pe această temă. Liberalii i-au ...
Teoretic, în cursul zilei de astăzi, Curtea Constituţională ar trebui să dea un răspuns contestaţiei PSD-ului referitoare la alegerile prezidenţiale. Nu ştim dacă se va întâmpla aşa, pentru că în ţara numită România, nimic nu este sigur, punctual sau corect… Cât despre ilegalităţi comise la ...
Iulia Timoşenko, înscrisă în cursa pentru alegerile prezidenţiale din ianuarie, a decis să-şi schimbe imaginea dar îşi păstrează elementul său distinctiv, şi anume, coada împletită şi răsucită în jurul capului, a declarat stilista sa, Elena Sedîh. Premierul ucrainean apare mereu cu coada ...
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) l-a condamnat, ieri, pe deputatul PD-L Cosmin Mihai Popescu, fost secretar de stat MEC, la doi ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei, în legătură cu faptele de corupţie de care este acuzat Ionel Manţog în dosarul \"Strămutaţilor de lux\". Este ...
Prim-vicepreşedintele PSD Constanţa, Nicuşor Constantinescu, susţine că în judeţul Constanţa a fost comisă o fraudă electorală coordonată de prefectul judeţului, Claudiu Palaz, la care au contribuit şefii mai multor instituţii din judeţ, toţi numiţi în funcţie de către democrat-liberali. El a ...
Liderul organizaţiei Constanţa a PSD, primarul Radu Mazăre, a declarat, ieri, că PD-L a fraudat alegerile prezidenţiale în judeţul Constanţa, dar a recunoscut că, „ţinând cont de felul în care au votat constănţenii, şi fără masiva fraudă electorală care a fost făcută, aceştia, probabil, tot ...
Aproape jumătate din populaţia R.Moldova ar vota în favoarea revenirii la Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste, URSS. Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum pentru ca R.Moldova să redevină parte a URSS, aproape 44% ar vota pentru şi doar 30% împotrivă. Cei 60 de ani de apartenenţă la URSS ...