Membrii organizaţiei judeţene Constanţa a PRM s-au întrunit, sîmbătă, în cadrul Conferinţei Judeţene Ordinare a partidului, pentru a-şi alege conducerea. Dacă la începutul întîlnirii, lucrurile au evoluat relativ normal pentru o astfel de conferinţă, cînd au început să se facă propunerile pentru funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene, s-a declanşat circul. Cu toate că delegaţii cu drept de vot ai PRM au făcut mai multe propuneri, conducerea filialei, care a venit cu temele făcute, a refuzat anumite prouneri. Astfel, preşedintele interimar al PRM Constanţa, Nicolae Gheorghe a refuzat propunerea colegilor săi de a conduce organizaţia constănţeană, la fel ca şi preşedintele organizaţiei de tineret, Cristina Dincu, pentru care au fost făcute mai multe propuneri. Dacă Dincu a refuzat propunerera pentru că nu avea vechimea necesară în partid pentru a putea obţine această funcţie, Nicolae Gheorghe le-a spus colegilor săi că cea mai bună variantă pentru funcţia de preşedinte este colegul său Mircea Stoian. “Este mai bine ca Mircea Stoian să conducă filiala judeţeană, pentru că mie mi-a fost propus de la centru postul de coordonator pe trei judeţe, printre care şi Constanţa“, le-a spus Gheorghe peremiştilor. Afirmaţiile fostului lider al PRM au declanşat o serie de nemulţumiri, mulţi dintre cei prezenţi fiind indignaţi de faptul că cei din conducere s-au înţeles dinainte asupra acestui fapt, motiv pentru care au părăsit sala. „Dacă v-aţi înţeles dinainte şi aţi aranjat deja ploile, nu vedem ce rost mai are să stăm aici. Oricum iese preşedinte cine vreţi voi“, au spus mai mulţi dintre cei care au ales să plece din sală. Din cei 179 de delegaţi cu drept de vot prezenţi la începutul conferinţei au mai rămas 140 în sală, iar 128 dintre aceştia au respectat decizia conducerii centrale şi i-au dat votul lui Stoian. Prezent la conferinţa de la Constanţa, vicepreşedintele PRM Claudiu Tănăsescu a declarat că aceasta este cea mai bună soluţie, avînd în vedere că partidul este curtat de mai multe formaţiuni politice. “Sîntem în discuţii şi cu PSD şi cu PD-L pentru a-i susţine în turul doi al alegerilor în cazul în care nu va ajunge Vadim în cursa finală penzru alegeri. Ceea ce dorim în cazul unei colaborări sînt funcţii în cadrul ministerelor, iar la nivel local, în cadrul instituţiilor descentralizate“, a declarat Tănăsescu. În cadrul conferinţei a fost adoptat şi programul politic al PRM Constanţa, program care vizează revigorarea organizatorică a organizaţiei şi au fost aleşi şi membrii Consiliului Judeţean Constanţa, ai Comisiei Judeţene de Arbitraj şi cei ai Comisiei de Cenzori.