Premierul britanic Theresa May intenționează să demisioneze în această vară, la scurt timp după Brexit, vrând să influențeze procesul de alegere a persoanei care o va succeda la șefia Guvernului de la Londra, potrivit unor surse guvernamentale, citate de cotidianul The Sun, conform Mediafax ...
Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a acuzat Kremlinul că intenţionează să se amestece în alegerile prezidenţiale care vor avea loc în luna martie în Ucraina, declarând că omologul său rus Vladimir Putin vrea să aducă ţara sub influenţa Rusiei, relatează site-ul agenţiei Dpa ...
Liderul PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, susţine că sunt mulţi colegi din partid nerăbdători să aibă loc suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis, iar tema ar putea fi abordată într-un viitor CEX. Buzatu face apel la calm, însă, deoarece România deţine Preşedinţia Consiliului UE. Dumitru ...
Două scrutinuri importante ne așteaptă în 2019. Este vorba despre alegerile europarlamentare, care vor avea loc la jumătatea anului, și cele prezidențiale, programate la sfârșit. În acest context, numărul total al cetăţenilor cu drept de vot este în scădere. Potrivit ultimei ...
Liberalii se vor reuni în şedinţa Biroului Politic Naţional pe 28 ianuarie, pentru a stabili strategia de campanie în vederea alegerilor europarlamentare, dar şi pentru a discuta priorităţile legislative pentru următoarea sesiune parlamentară, a anunţat, marţi, liderul PNL, Ludovic Orban ...
Lumea în care trăim este construită pe principul dualității: alb-negru, sus-jos, trecut-viitor, plăcut-neplăcut, cald-rece etc. Realitatea în care trăim este guvernată de ambele aspecte care, doar în combinație, pot însemna întregul, echilibrul. Deși uneori un aspect pare mai ...
Aşa cum era şi firesc, voci importante din statele UE, precum şi de peste ocean au comentat în ceea ce priveşte protestele din Franţa şi semnificaţia politică a acestora. Preşedintele francez Emmanuel Macron este perceput adesea de partenerii săi europeni drept „un bastion împotriva ...
Leonardo Badea a fost votat marți pentru funcția de președinte al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), cu 39 voturi pentru, 21 împotrivă și o abținere. Marele perdant este vicepremierul Viorel Ștefan, care a primit un singur vot pentru funcția de șef al ASF și 60 abțineri. Cei nouă membri ...
Ministerul român al Afacerilor Externe nu recunoaşte legitimitatea aşa-numitelor ”alegeri” de duminică din regiunile controlate de separatişti în Donetsk şi Lugansk, pe teritoriul Republicii Ucraina şi condamnă ferm organizarea acestora. ”Ministerul Afacerilor Externe nu ...
Annegret Kramp-Karrenbauer, prezentată drept „succesoarea“ Angelei Merkel, şi-a oficializat miercuri, la Berlin, candidatura pentru preşedinţia Uniunii Creştin-Democrate (CDU), asumându-şi legătura cu cancelarul federal german, informează miercuri AFP. Supranumită "AKK", dar şi ...
Bluf, ca la poker... Consilierul pentru securitatea naţională al Casei Albe, John Bolton, a declarat că amestecul Rusiei în alegerile din Statele Unite a existat, dar a avut un efect neglijabil, informează Reuters, potrivit agerpres.ro. O comisie specială federală conduce o anchetă penală în ...
În Brazilia sunt alegeri şi, potrivit analiştilor politici, extrema dreaptă pare să aibă mult succes. Astfel, candidatul extremei drepte la alegerile prezidenţiale din Brazilia, Jair Bolsonaro, a promis duminică să facă o „curăţenie cum nu s-a mai văzut niciodată în istoriaţării” ...
Afganii au început să voteze sâmbătă în alegeri parlamentare pe fondul unei organizări haotice, acuzaţiilor de corupţie şi violenţă care au forţat o amânare a votului în provincia strategică din sud Kandahar, în timp ce talibanii şi gruparea Stat Islamic (SI) au promis ...
Aproape jumătate dintre români văd ca pe un lucru bun apartenenţa la UE, iar în cazul unui referendum pe această temă, 65% ar vota pentru rămânerea în Uniune, conform unui Eurobarometri făcut public miercuri de Parlamentul European. De asemeneaa, dacă la nivel european, temele ...
Autoritatea Electorală Permanentă dorește modificări importante, printre care implementarea unui cod electoral până la alegerile din 2024, reducerea pragului electoral dar și alegeri separate pentru Camera Deputaților și Senat. Principalele modificări propuse de AEP includ întocmirea unui Cod ...
Italia poate accepta migranţi expulzaţi din Germania, însă doar în număr redus, a declarat subsecretarul de stat din Ministerul de Interne italian, Nicola Molteni, într-un interviu publicat luni de ziarul Il Messaggero, relatează dpa. La sfârşitul săptămânii trecute, ministrul de ...