Premierul Emil Boc a declarat, sîmbătă seara, că alegerile prezidenţiale din acest an pot fi organizate înainte de 15 decembrie, iar jurămîntul în faţa Parlamentului să fie depus ulterior acestei date, la care expiră mandatul de cinci ani al şefului statului: “Avem soluţia constituţională din 2004. Şi în 2004, în mod normal, trebuia ca alegerile să se desfăşoare după 12 decembrie. În America sînt alegeri în noiembrie, dar exerciţiul mandatului începe în 20 ianuarie. Alegerile pot avea loc înainte de 15 decembrie, dar depunerea jurămîntului de către noul preşedinte în faţa Parlamentului trebuie să aibă loc după 15 decembrie, data expirării mandatului de 5 ani. Deci nu văd o problemă de natură constituţională pentru a nu avea organizate alegerile înainte de 15 decembrie. Sînt alegeri înainte, dar validarea după”. Boc a afirmat, totodată, că PD-L îl susţine drept candidat pe Traian Băsescu şi că personal nu intenţionează să candideze pentru Preşedinţie: “Evident, important este ca PD-L să nu fie un obstacol pentru Traian Băsescu la alegerile prezidenţiale, în sensul să rămînă unde este în momentul de faţă, pentru a fi un sprijin şi nu un factor care să îl tragă în jos”. Pe de altă parte, Boc a apreciat că Băsescu este partenerul ideal pentru un prim-ministru şi a utilizat prerogativa de mediere în interesul guvernării. Premierul a susţinut că au existat momente în care nu i-a dat dreptate preşedintelui, dar că acesta ştie să asculte argumentele. El a susţinut că Guvernul nu este condus de Băsescu, ci că se lucrează în parteneriat cu preşedintele, conform Constituţiei, prin consultări pe teme legate de criza economică, gaze, situaţia românilor din Italia, absorbţia fondurilor comunitare, îngrăşămintele pentru agricultură. În privinţa alegerilor pentru Parlamentul European, premierul a amintit că acestea vor fi organizate la datele comunicate de către UE, respectiv la începutul lunii iunie, în baza unei hotărîri care va fi aprobată de Guvern. Redacţia română a PE a transmis, la sfîrşitul anului trecut, un comunicat în care arăta că alegerile pentru viitorul Legislativ european vor avea loc la data de 7 iunie 2009, în România, urmînd să fie aleşi 33 de eurodeputaţi. Alegerile vor avea loc simultan în toate cele 27 de state membre UE, oferind unui număr de 375 milioane de cetăţeni europeni cu drept de vot posibilitatea de a decide asupra politicilor la nivel european.