Alegerile regionale din Rusia, câştigate de partidul lui Putin

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Alegerile regionale din Rusia, câştigate de partidul lui Putin

Externe 16 Martie 2010 / 00:00 300 accesări

Partidul de la putere din Rusia a câştigat între 40% şi 86% dintre sufragiile din opt regiuni ruse, unde au avut loc, duminică, alegeri locale, a anunţat Comisia Electorală Centrală. Potrivit informaţiilor preliminare, publicate de comisie, Rusia Unită a obţinut peste 86% din voturi în districtul autonom Iamalo-Neneţ (nordul ţării). Formaţiunea a fost urmată de partidul ultranaţionalist al lui Vladimir Jirinovski, LDPR, cu peste 6% din voturi şi de Particul Comunist (PC, peste 1%). În regiunea Habarovsk (Extremul Orient), Rusia Unită a obţinut peste 48% din sufragii, urmată de PC (18%) şi de LDPR (peste 13%). Partidul de la putere a obţinut peste 40% din voturi şi în regiunea de Sverdlovsk (Urali), peste 43% în republica Altai şi aproape 45% în regiunea Kurgan (Siberia de Vest). “Am obţinut o dată şi jumătate, chiar de două ori mai multe voturi decât la alegerile precedente, din 2006”, a declarat preşedintele Consiliului Suprem al Rusiei Unite, Boris Grîzlov.

Şi opoziţia s-a declarat mulţumită de rezultatele alegerirlor. Un semn de detensionare a situaţiei după protestele politice fără precedent din Rusia, care au fost generate de scrutinul din 11 octombrie 2009, câştigat detaşat de Rusia Unită. “Alegătorii ne-au ascultat şi ne-au susţinut într-un mod mai activ”, a spus liderul Partidului Comunist, Ghennadi Ziuganov. PC a obţinut între 18% şi 24% dintre sufragii. Liderul LDPR, Vladimir Kirinovski, a calificat drept “excelent pentru un partid de opoziţie” rezultatul formaţiunii sale, care a obţinut între 6% şi 16% din voturi. LDPR şi Rusia Unită au denunţat, însă, fraude, în special şantajuri şi provocări. “Am constatat o creştere a agitaţiei ilegale, inclusiv distribuirea de fluturaşi falisificaţi”, a admis preşedintele Comisiei Electorale Centrale, Vladimiri Ciurov. “Dar sistemul electoral rus, la fel ca alegătorii ruşi, este cel mai bun din lume”, a apreciat el.

Taguri articol


12