Aleksei Navalnîi acuză autorităţile că îi interzic să părăsească Rusia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Aleksei Navalnîi acuză autorităţile că îi interzic să părăsească Rusia

04 Mai 2017 / 21:27 482 accesări

Aleksei Navalnîi, un critic al Kremlinului, a afirmat joi că autorităţile ruse îl opresc să călătorească în străinătate pentru a face tratament după o agresiune care i-a afectat grav vederea la un ochi, informează site-ul agenţiei Reuters.

Aleksei Navalnîi a declarat că autorităţile ruse i-au oferit un paşaport, lucru care i-a dat impresia că poate merge la o clinică din străinătate pentru a se trata după ce a fost atacat cu o substanţă lichidă pe 27 aprilie, agresiune în urma căreia aproape că şi-a pierdut vederea la un ochi.

Însă un oficial din cadrul Administraţiei penitenciarelor i-a transmis joi lui Navalnîi, prin intermediul unui avocat, că nu poate părăsi Rusia deoarece este condamnat pentru fraudă. Disidentul rus susţine că sentinţa de cinci ani de închisoare cu suspendare este motivată politic.

"Mi-au dat un paşaport, dar mi-au impus interdicţii de călătorie. De ce mi-au dat paşaportul? Ce pot face cu el, să pescuiesc cu el!?", a afirmat Aleksei Navalnîi.



12