Alerg 24 de ore pentru Plajă Terapeutică destinată persoanelor cu dizabilități

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Mai sunt două zile

Alerg 24 de ore pentru Plajă Terapeutică destinată persoanelor cu dizabilități

Social 03 Mai 2018 / 10:15 2016 accesări

Evenimentul sportiv „Alerg 24h Autism Marea Neagră”, care se va desfăşura în zilele de 5 şi 6 mai 2018, în Mamaia, are ca obiectiv principal strângerea de fonduri pentru amenajarea Plajei Terapeutice destinată persoanelor cu dizabilităţi din România. Pe lângă donațiile participanților din cadrul evenimentului, Medicover va oferi ca sponsorizare pentru amenajarea acestei zone câte 1 leu pentru fiecare kilometru parcurs în această inedită competiţie. Plaja terapeutică va deveni funcţională începând din acest sezon estival, în Zona Cazino şi va cuprinde: o zonă de șezlonguri și cearșafuri, spații pentru terapie prin sport și muzica, cort spiritual, rampă de acces, grădină senzorială de relaxare, ponton mobil pentru sărituri în apă, zonă de stimulare auditivă, vizuală și tactilă, alee senzorială, atelier de olărit, spațiu pentru terapie canină, scaune mobile plutitoare pentru persoanele cu dizabilități, vestiare, toalete, cort de prin ajutor. „Ne bucură să vedem în România proiecte atât de frumoase precum Plaja Terapeutică, la fel cum suntem încântați de mobilizarea din jurul competiției Alerg 24h Marea Neagră. Stă în puterea fiecăruia dintre noi să sprijinim acesti copii și familiile lor astfel încât să poată beneficia de tot ceea ce au nevoie pentru a duce o viață normală”, a declarat Laurențiu Luca, General Manager Synevo România.

1 km alergat = 1 leu pentru plaja terapeutica

„Dacă în 2017 am alergat pentru realizarea proiectului Camera Virtuală de integrare școlară, proiect declarat câștigător la cea mai mare gală din lume dedicată tratamentelor pentru autism - World Autism Festival din Canada (la secțiunea inovație în tehnologie în recuperarea copiilor cu nevoi speciale), în 2018, prin evenimentul sportiv Alerg 24h Autism Marea Neagră ne dorim să colectăm fonduri pentru amenajarea unei plaje terapeutice destinată familiilor persoanelor cu nevoi speciale”, declară psihologul Adrian Gemănaru, organizatorul evenimentului Alerg 24h Autism Marea Neagră. “Este un proiect de suflet în care investim multă dragoste de oameni, energie și entuziam pentru a sprijini construirea unei plaje terapeutice dedicate copiilor cu autism și alte dizabilități. Nimic nu este mai motivant decât speranța că prin gestul nostru le vom putea reduce suferința și gândul că îi vom putea aduce pe acesti copii mai aproape de noi, îi vom accepta, iubi și integra în normalitate. Împreună putem face cu siguranță mai multe si de data aceasta!”, a declarat Dr. Cristina Florescu Moraid, Director Regional Synevo Studii Clinice.

Dorim să înconjurăm virtual Pământul pe la Ecuator

Sponsorizarea oferită de către Medicover și Synevo va constitui o puternică motivație pentru toți alergătorii. Dacă la ediția din 2017 am reușit, prin numărul de km alergați, să adunăm 11.000 km, anul acesta ne propunem să înconjurăm pământul pe la Ecuator (40.000 de kilometri în total), iar în anii următori, cine ştie, distanţa până la Marte”, declară psihologul Adrian Gemănaru, preşedintele Centrului Terapeutic “Marea Neagră”, organizatorul evenimentului Alerg 24h Autism Marea Neagră. „Prin intermediul echipei de alergare Medicover – Synevo ce participă la evenimentul din acest weekend și mulțumită sponsorizării Medicover („1km alergat = 1 leu pentru plaja terapeutică”), ne-am propus să susținem și mai mult amenajarea acestei plaje de către Centrul Psihologic Marea Neagră. Pe lânga implementarea programelor de prevenție dedicate copiilor așa cum este Programul de Prevenție a Diabetului de Tip 2 și a altor Boli ale Civilizației, „înCerc”, una din direcțiile importante ale Asociației Medicover o reprezinta și susținerea actiunilor care ajută copiii cu nevoi speciale prin intermediul activităților noastre de voluntariat, iar acest eveniment a fost de la început primit cu brațele deschise!”, a spus George Istrate, Directorul General al Asociației Medicover.



12