Alertă ANM: Cod portocaliu de ninsori abundente în România

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Alertă ANM: Cod portocaliu de ninsori abundente în România

Vremea 18 Aprilie 2017 / 14:05 4579 accesări

Reprezentanţii Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM) au emis, marţi, două avertizări de precipitaţii abundente şi răcire accentuată a vremii, ca urmare a unui ciclon trans-balcanic care va traversa România în următoarele zile. "Din această noapte, de la ora 04.00 şi până vineri, la ora 10.00, a fost emis un cod galben de precipitaţii abundente, ninsori şi intensificări ale vântului. În intervalul menţionat precipitaţiile vor cuprinde jumătatea de sud-vest a teritoriului şi cea mai mare parte a zonei de munte. În Banat, Oltenia, vestul şi nord-vestul Munteniei va ploua, iar în zona montană vor fi mai ales ninsori. Cantităţile de apă vor depăşi 20-25 litri pe metrul pătrat, iar izolat vor fi chiar şi 40 de litri pe metrul pătrat. Vântul se va intensifica în cea mai mare parte a ţării şi local, îndeosebi în regiunile sudice şi centrale, viteza la rafală va depăşi 50-55 km/h. La munte, cu precădere la altitudini de peste 1.400 de metri, se va depune strat nou de zăpadă, destul de consistent, iar vântul va avea intensificări cu rafale de până la 80-90 de km/h, viscolind ninsoarea", a declarat pentru MEDIAFAX Mihai Huştiu, meteorolog de servicu al ANM. De miercuri dimineaţă, de la ora 09:00, până vineri la ora 06:00, ANM a instituit alertă cod portocaliu de ninsori abundente şi local viscolite în zona montană. Iniţial vor fi afectate zonele montane din vest şi sud-vest, în special în Carpaţii Meridionali şi Munţii Banatului, iar fenomentele meteo extreme se vor muta apoi în est, cuprinzând Carpaţii Orientali şi de Curbură.

Judeţele care se vor afla sub incidenţa codului portocaliu sunt: Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş, Sibiu, Braşov, Prahova, Buzău, Covasna, Harghita, Bacău, Neamţ şi Suceava. Majoritatea celorlalte zone ale ţării, inclusiv Capitala, se vor afla sub avertizare Cod Galben de precipitaţii. "Temperaturile în această perioadă, în medie, vor fi cuprinse 3 şi 12 grade, când ar trebui să avem între 14 şi 21 de grade Celsius. Noaptea de vineri spre sâmbătă va fi cea mai rece, cu temperaturi negative în jumătatea de nord a ţării, dar şi în sud, cu valori în depresiuni care vor scădea până la -8 grade Celsius, dacă nu chiar şi mai puţin. Acest ciclon s-a generat în Europa Centrală, a coborât spre Mediterană, iar în următoarele zile va traversa balcanii şi va ajunge în bazinul Mării Negre. În plus, o masă de aer foarte rece, de origine arctică, a ajuns peste partea central-nordică a continentului şi va fi trasă în următoarele zile de acest ciclon spre sud-estul continentului", a mai precizat meteorologul ANM. Administraţia Națională de Meteorologie mai precizează că vremea se va îndrepta din weekend, iar de săptămâna viitoare temperaturile vor fi în creştere.



Ştiri recomandate

12