ALERTĂ! Boala care a spitalizat peste 250 de persoane, la Constanța, în 14 zile!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Vedeți ce trebuie să faceți ca să vă păziți de ea!

ALERTĂ! Boala care a spitalizat peste 250 de persoane, la Constanța, în 14 zile!

Sănătate 16 August 2017 / 16:13 4760 accesări

Specialiști ai Direcției de Sănătate Publică Județeană (DSPJ) Constanța au anunțat evoluția morbidității prin boală diareică acută (BDA) în 2017 comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Au fost semnalate mai puține cazuri în acest an față de cel precedent, dar numărul se menține totuși mare. De exemplu, în săptămâna 31 iulie - 6 august 2017, s-au prezentat la medici 166 de persoane, dintre care 122 au necesitat îngrijiri pe patul de spital, confirmate etiologic fiind 9 persoane (2 - salmonella, 1 - camphylobacter, 3 - E.coli, 3 - rotavirusuri). În săptămâna 7 - 13 august 2017, numărul prezentărilor a crescut; au fost 190 de pacienți, dintre care au rămas internați 129, 8 fiind confirmați etiologic (4 - rotavirusuri, 2 - salmonella, 1 - klebsiella, 1 - alți agenți). În total, în prima jumătate a lunii august 2017 au fost 356 de prezentări, dintre care 251 de persoane au rămas spitalizate, 17 fiind confirmate cu agenții menționați anterior. În 2016, între 1 și 7 august, au fost 223 de prezentări, dintre care 176 de persoane au fost internate, iar confirmate etiologic au fost 12 (4 - rotavirusuri, 3 - salmonella, 1 - shigella, 1 - camphylobacter, 3 - alți agenți); între 8 și 14 august au fost 188 de prezentări, dintre care 145 de persoane au fost internate, 4 fiind confirmate etiologic (1 - E.coli, 2 - rotavirusuri, 1 - camphylobacter). În total, în prima parte a anului trecut, au fost înregistrate 411 prezentări, dintre care 321 de persoane au primit îngrijiri pe patul de spital, iar 16 au fost confirmate etiologic.

BOALA DIAREICĂ ACUTĂ

Așa cum am tot precizat, BDA este dată de o mare diversitate de germeni (bacterii, virusuri, protozoare, fungi). Indiferent cărei clase aparțin și ce denumire poartă, germenii infecțioși cauzează o diaree acută infecțioasă, care se manifestă vizibil prin scaune apoase frecvente, deshidratare în grade variate (care reprezintă urgență principală în asemenea situații), vărsături, febră. Masterul european în promovarea sănătății și educație pentru sănătate din cadrul Direcției de Sănătate Publică Județeană Constanța, dr. Loti Popescu, a explicat, citată într-o informare a instituției, că profilaxia bolii diareice implică aplicarea unui întreg ansamblu de măsuri de prevenire și de supraveghere a infecțiilor intestinale. Pentru aceasta, trebuie respectate o serie de măsuri de igienă personală și colectivă, astfel: spălarea pe mâini ori de câte ori este cazul (înainte și după masă, după folosirea WC-ului, la venirea acasă); spălarea sub jet puternic de apă a fructelor și legumelor; consumul de apă doar din surse sigure, autorizate; verificarea termenului de garanție și a menținerii la rece pentru toate alimentele pe care le cumpărăm; evitarea consumului de conserve mai ales în sezonul cald; evitarea consumului de băuturi neîmbuteliate; evitarea consumului de alimente care se alterează repede (frișcă, creme, maioneze), a înghețatei dezghețate, mai ales în sezonul cald; efectuarea controalelor periodice (examene bacteriologice) pentru personalul care lucrează în sectorul alimentar, personalul din instalațiile centrale de apă și personalul de îngrijire din sectorul infantil. Prevenirea este singurul mijloc de protecție împotriva infecțiilor și a BDA, reamintesc medicii.



12