ALERTĂ! Bolile respiratorii BAGĂ ÎN SPITAL constănțeni!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

ALERTĂ! Bolile respiratorii BAGĂ ÎN SPITAL constănțeni!

Sănătate 20 Noiembrie 2018 / 17:34 851 accesări

Sezonul bolilor respiratorii este în toi, așa că mare grijă, atrag atenția specialiștii! Unele afecțiuni respiratorii sunt extrem de grave, motiv pentru care medicii decid internarea bolnavilor, ei necesitând supraveghere și tratament de specialitate. La Constanța, potrivit ultimei situații a Spitalului Clinic de Boli Infecțioase (SCBI), respectiv în perioada 12 - 18 noiembrie, la unitatea sanitară au fost diagnosticate cu boli respiratorii 20 de persoane, dintre care 15 au necesitat îngrijri pe patul de spital.

Precizăm că, la nivel național, numărul total de cazuri de infecții respiratorii acute (gripă clinică, infecții acute ale căilor respiratorii superioare și pneumonii) a fost de 83.680, cu 9.3% mai mare comparativ cu cel înregistrat în aceeași săptămâna a sezonului precedent (76.545) și cu 1.4% mai mare comparativ cu cel din săptămâna anterioară (82. 493). În săptămâna 5 - 11 noiembrie 2018 s-au înregistrat la nivel național 18 cazuri de gripă clinică comparativ cu 13 cazuri înregistrate în săptămâna 45/2017. De la începutul sezonului au fost confirmate 5 cazuri de gripă: 4 cazuri gripă cu virus AH1, un caz gripă cu virus AH3. Până la data de 11 noiembrie 2018 au fost vaccinate antigripal 716.969 persoane din grupele la risc, cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătății.

Cum risc să mă îmbolnăvesc?

Gripa se poate transmite ușor de la o persoană la alta: prin contactul direct cu picăturile de la o persoană infectată, împrăştiate prin tuse sau strănut; prin contactul indirect, atunci când picăturile sau secrețiile din nas sau gât se depun pe suprafețe sau pe mâini. De acolo, virusul poate fi transferat către alte persoane care apoi își ating zona nasului sau gurii.

Care sunt simptomele?

Gripa sezoniera este cauzată de virusurile gripale umane care infectează căile respiratorii (nas, gât, bronhii și uneori plămâni). Cu toate că unele infecții pot fi foarte ușoare, persoanele bolnave de gripă au unele sau toate dintre următoarele simptome: febră, durere de gât, secreții nazale, tuse seacă, oboseală, durere de cap, dureri musculare.

Puteți recunoaște o viroză respiratorie alta decât gripa, atât după debutul mai lent al bolii (începe ușor cu usturimi în gât, nas înfundat, dureri de cap) cât și după evoluția mai ușoară a bolii. Aceste forme de viroze respiratorii (răceala) sunt cauzate de alte virusuri respiratorii (adenovirus, virus sincițial respirator, virusuri paragripale etc.).

Complicațiile gripei pot include pneumonie, infecții ale urechii, infecții ale sinusurilor, deshidratare și agravarea afecțiunilor medicale cronice existente, cum ar fi insuficiența cardiacă congestivă, astm sau diabet. La persoanele în vârstă, gripa poate provoca, uneori, și/sau agrava anumite afecțiuni preexistente ducând uneori chiar și la deces.

Cum să vă păstrați sănătatea dumneavoastră și a altora în această iarnă?

Vaccinați-vă înainte de a începe sezonul de gripă. Vaccinarea în fiecare toamnă reduce foarte mult riscul de îmbolnăvire. Eficacitatea vaccinului poate varia de la an la an, în funcție de tipurile de virusuri circulante în fiecare sezon. Vaccinul antigripal nu conține virusuri gripale vii. Acest lucru înseamnă că vaccinul nu poate provoca gripă sau alte infecții. Pentru a limita răspândirea gripei, dar și a altor viroze respiratorii este necesar să luați și următoarele măsuri preventive. Spălați-vă pe mâini cât mai des cu apă și săpun. Acoperiți-vă gura și nasul cu un șervețel atunci când strănutați, apoi acoperiți și aruncați șervețel folosit. Nu întrebuințați batiste, șervețele deja folosite. Virusul gripei, alte virusuri respiratorii pot supraviețui temporar în afara corpului, astfel încât vă puteți infecta atingând batiste și șervețele utilizate de alte persoane. Dacă nu aveți un șervețel disponibil: stranutați acoperindu-vă în totalitate nasul și gura cu brațul.

STAȚI ACASĂ CÂND SUNTEȚI BOLNAV!

Dacă vă simțiți mai rău, solicitați ajutor medical. Ce puteți face pentru a vă proteja împotriva gripei? Când trebuie să vă vaccinați împotriva gripei? Vaccinarea trebuie în mod ideal, efectuată în fiecare an începând de la mijlocul toamnei. În funcție de tipul de virus care circulă în fiecare an, sezonul de gripă în general durează din octombrie până în luna mai. De ce aveți nevoie de un vaccin gripal în fiecare an? Virusurile gripale sunt în continuă schimbare și nu este neobișnuit să apară în fiecare an noi virusurile gripale. Vaccinarea în fiecare an, este măsura de prevenire unică cea mai eficientă împotriva gripei sezoniere.

Evitați aglomerațiile și spațiile închise! Evitați contactul cu persoanele deja bolnave! Dacă vă simțiți mai rău, solicitați ajutor medical!

DE CE AVEȚI NEVOIE DE UN VACCIN GRIPAL ÎN FIECARE AN?

Virusurile gripale sunt în continuă schimbare și nu este neobișnuit să apară în fiecare an noi virusurile gripale. Vaccinarea în fiecare an, este măsura de prevenire unică cea mai eficientă împotriva gripei sezoniere. Vaccinarea antigripală nu protejează față de alte tipuri de virusuri respiratorii; ca urmare, persoanele vaccinate antigripal sunt protejate doar față de gripă, boală mult mai gravă și care frecvent evoluează cu complicații și chiar deces.



12