ALERTĂ! Măsuri pentru prevenirea pestei porcine la Constanța

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

ALERTĂ! Măsuri pentru prevenirea pestei porcine la Constanța

Social 15 Februarie 2018 / 13:33 2207 accesări

În urma Misiunii Grupului Permanent de Experți pentru pesta porcină africană (PPA) în zona Baltică și regiunea Europei de Est, sub umbrela GF-TAD, care a avut loc în perioada 12-13 decembrie 2017, la Satu-Mare, au fost emise către autoritățile guvernamentale din domeniu recomandări legate de profilaxia și controlul PPA la porcii mistreți. Pentru implementarea acestor recomandări, și în scopul creșterii capacității de reacție la suspiciunea și confirmarea unor cazuri de PPA la porcii mistreți, DSVSA Constanța a solicitat convocarea Centrului Local de Combatere a Bolilor (CLCB) la nivelul Instituției Prefectului Județului Constanța și a stabilit o strategie locală de intervenție, precum și modul de implementare al acestei strategii, în cazul depistării unui caz de boală la porcii mistreți. Astfel, în data de 13.02.2018, la nivelul Instituției Prefectului Constanța a avut loc o ședință la care au participat membri permanenți ai CLCB și reprezentanți ai fondurilor de vânătoare de pe raza județului Constanța.

În urma discuțiilor purtate s-a aprobat Strategia pentru a prevenirea apariției unor focare de pestă porcină africană și modul de implementare al acesteia pe teritoriul județului Constanța. „Scopul strategiei este de a stabili, într-un cadru legal, cum vor fi dirijate și controlate intervențiile în focarele de pestă porcină africană. Strategia include prevederi privind nominalizarea și atribuțiile factorilor de decizie și de intervenție în focare, resursele financiare, de personal și de echipamente, necesarul de instruiri, modul de comunicare al crizei și modul de ecarisare a materiilor de risc rezultate din focare, în vederea unei reacții prompte în cazul unor alerte de boală și a reducerii riscului de răspândire a virusului bolii. Detectarea timpurie a virusului pestei porcine africane trebuie să reprezinte o prioritate pentru Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Constanța, pentru proprietarii/deținătorii de porci domestici, pentru administratorii/gestionarii/deținătorii porcilor mistreți și pentru vânători.

În scopul detectării timpurii a virusului pestei porcine africane trebuie desfășurată și menținută o stare de alertă permanentă printre decidenții în controlul bolii, operatorii economici și alte categorii de crescători de animale, în vederea detectării virusului pestei porcine africane încă de la prima pătrundere a lui pe teritoriul județului Constanța. Prezența sau suspiciunea de prezență a pestei porcine africane pe teritoriul județului Constanța trebuie notificată obligatoriu și imediat Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Constanța. De asemenea, în cadrul ședinței, s-a propus și aprobat Grupul Local de Experți (GLE) alcătuit din trei experți tehnici din cadrul DSVSA Constanța și patru experți în vânat și vânătoare. Acestora le revine datoria să se informeze din timp cu privire la legislația și strategia europeană în privința PPA, în toate aspectele privitoare la profilaxie și control, pentru a putea consilia CLCB cu privire la stabilirea și delimitarea zonei infectate și definirea strategiei de urmat, în caz de confirmare a virusului PPA într-o populație de porci mistreți. GLE va veghea ca prevederile H.G. 830/2016 reactualizată să fie aplicate de decidenții și gestionarii în vânătoare și vânat, în ceea ce privește organizarea partidelor de vânătoare, biosecuritatea acestora, vânătoarea selectivă, sistarea hrănirii mistreților, păstrarea carcaselor după vânătoare până la aflarea rezultatelor, ecarisarea fondurilor de vânătoare“, se arată într-un comunicat al Direcției Sanitar-Veterinare.

Instituția readuce la cunoștință opiniei publice că, pesta porcină africană este o boală infecțioasă foarte contagioasă care afectează porcinele indiferent de vârstă și stare de întreținere ce evoluează obișnuit cu forme supraacute și acute. Sursa de infecție principală este reprezentată de porcii domestici și/sau mistreții bolnavi. Cadavrele porcilor morți de pestă porcină africană conțin cantități enorme de virus în toate țesuturile și organele. Sursele secundare sunt reprezentate de diferite materiale și obiecte din mediul exterior contaminat, un rol important avându-l furajele, alimentele, apa, resturile alimentare, hainele. Transmiterea bolii se realizează prin contact direct cât și indirect, prin intermediul surselor secundare dar și prin vectori hematofagi.

Din punct de vedere clinic se pot observa la porcii bolnavi semne ca: moarte rapidă, intervenită într-un timp extrem de scurt, temperatură foarte ridicată (40,5-420C), roșeață sau învinețire a pielii, a marginilor urechilor, a vârfurilor picioarelor, a abdomenului și a pieptului, lipsa poftei de mâncare, apatie și împleticire în mers, vomismente, diaree (uneori cu sânge).

BOALA NU REPREZINTĂ O ZOONOZĂ (NU SE TRANSMITE LA OM).

Pentru a proteja porcii de această boală, recomandăm crescătorilor de porcine să respecte următoarele sfaturi:

1. nu intraţi în adăposturile unde creşteţi porcii, cu încălţămintea şi hainele cu care aţi umblat pe stradă; este recomandat chiar ca, pentru dezinfecţia la intrarea în adăpost, să puneţi o tăviţă cu paie îmbibate cu o soluţie slabă de sodă caustică;

2. creşteţi porcii doar în spaţii îngrădite, fără posibilitatea de a veni în contact cu porci străini de curtea dumneavoastră, cu porci mistreţi sau cu proprietari străini care deţin porci domestici;

3. nu hrăniţi animalele cu resturi alimentare; dacă există vânători în familie care aduc carne de mistreţ, sub nicio formă nu daţi porcilor apa provenită de la spălarea cărnii, sau resturi de carne;

4. nu scoateţi scroafele sau vierii din exploataţie, în scopul montei cu animale din altă exploataţie;

5. nu cumpăraţi purcei din locuri necunoscute, fără a fi identificaţi (cu crotalie) şi fără certificat sanitar veterinar de sănătate eliberat de medicul veterinar de liberă practică împuternicit;

6. nu folosiţi în hrana animalelor iarbă culeasă de pe câmp, pentru că ar fi putut să vină în contact cu porci mistreţi bolnavi.

7. identificaţi de urgenţă prin crotaliere toţi porcii din gospodărie pentru a putea fi despăgubiţi în caz de apariţie a bolii.

„Având în vedere că profilaxia specifică nu este posibilă (inexistenţa unui vaccin, datorită particularităţii biologiei virale), măsurile aplicate în cazul acestei boli se orientează spre instruirea tuturor factorilor cheie implicaţi în industria suinelor: a crescătorilor de animale din sectorul comercial sau non-comercial, a medicilor veterinari de liberă practică concesionari, a administraţiei centrale şi locale cu rol în controlul bolilor, a vânătorilor şi pădurarilor şi a publicului general, privind pericolul pe care îl reprezintă boala, în vederea notificarii cât mai timpurii a oricăror suspiciuni de boală care pot fi atribuite PPA şi a aplicării măsurilor specifice de control. În cazul apariției și diagnosticării bolii, se aplică măsurile din Planul de Contingență al României pentru Pesta Porcină Africană și din Manualul Operațional pentru Pesta Porcină Africană.

Proprietarii de animale care suspicionează că un porc este bolnav de pestă porcină africană trebuie să anunţe imediat medicul veterinar împuternicit de liberă practică din localitate, medicul veterinar oficial sau Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor din judeţul Constanţa. Toate animalele suspecte se vor ucide şi neutraliza, conform legislaţiei în vigoare, iar proprietarii, ai căror porci sunt identificați în Sistemul Național de Înregistrare și Identificare a Animalelor, vor fi despăgubiţi de către stat, la preţul de piaţă al animalelor. Vă reamintim că proprietarii a căror porci nu sunt identificaţi prin crotaliere, în caz de apariţie a bolii, nu vor fi despăgubiţi“, se mai arată într-un comunicat.

Taguri articol


12