Complexul Doina din staţiunea Neptun este azi gazda unei conferinţe cu tema „Alertă! A scăzut, până la 45 de ani, vârsta la care apar simptomele Alzheimerului”. Specialişti cu renume în ţară şi străinătate vor prezenta soluţii pentru a ne proteja creierul de factorii de presiune din exterior.
De asemenea, în cadrul întâlnirii vor mai fi abordate teme precum: Un studiu la nivel naţional în rândul medicilor şi al asistenţilor medicali din care rezultă necesitatea trainingurilor de specialitate pentru creşterea şanselor găsirii unui loc de muncă în străinătate; Rolul operaţiilor de lungă durată, inclusiv operaţii estetice, în accelerarea îmbătrânirii cerebrale; Lipsa personalului medical specializat in domeniul bolilor de memorie. Tot cu această ocazie, spun organizatorii, Fundaţia Ana Aslan International va lansa, la nivel regional, un program unic în România şi în Europa de formare profesională în domeniul îmbătrânirii cerebrale (brain aging) a unui număr de 1.220 de medici şi 1.660 de asistenţi medicali. Astfel, în Regiunea Sud Est vor fi formaţi profesional – gratuit - 150 de medici şi 200 de asistenţi, care vor beneficia, în urma cursurilor de formare, de 38 credite EMC, pentru medici, respectiv 15 credite EMC, pentru asistenţi. În cadrul unei conferinţe de presă vor fi prezenţi reputaţi specialişti români şi străini în domeniul bolilor de memorie, creatori ai unor tehnici inovatoare de îmbunătăţire a stării de sănătate a creierului nostru, precum şi cele mai importante personalităţi ale medicinei constănţene.