ALERTĂ! România ar putea să se facă vinovată de răspândirea rujeolei în UE!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

ALERTĂ! România ar putea să se facă vinovată de răspândirea rujeolei în UE!

Sănătate 08 Martie 2017 / 16:49 479 accesări

Numărul mare de cazuri de rujeolă semnalate în țara noastră, mai exact 3.196, din care 16 decese (potrivit ultimei raportări a Institutului Național de Sănătate Publică), n-a făcut altceva decât să pună pe jar autoritățile europene. Oficiali ai Centrului European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (ECDC) au avertizat pe site-ul lor că focarul de rujeolă care afectează România este posibil să se răspândească în țările din UE și Spațiul Economic European (SEE). ”(...) posibilitatea de transmitere peste hotare a cazurilor de rujeolă este una crescută”, se arată în evaluarea ECDC cu privire la riscurile implicate de focarul de rujeolă din țara noastră, potrivit Xinhua, scrie România Tv. S-ar părea că țara noastră a fost găsită responsabilă pentru cazurile de rujeolă din Belgia. În 2016, focare de rujeolă au izbucnit în mai multe dintre țările UE/SEE, iar numărul cazurilor continuă să crească în 2017. Focare anterioare și actuale din alte trei țări din UE au fost asociate din punct de vedere epidemiologic cu actualul focar din România, precizează Xinhua, care menționează că sunt necesare investigații aprofundate pentru a obține mai multe informații cu privire la această posibilă legătură, mai punctează sursa citată. Chiar dacă vaccinarea este singura măsură eficientă împotriva rujeolei, adulții din România refuză să își imunizeze în acest mod copiii. De altfel, potrivit INSP, niciunul dintre copiii care s-au îmbolnăvit sau au murit din cauza complicațiilor rujeolei nu a fost vaccinat. Problema este că numărul îmbolnăvirilor este în creștere, INSP ajungând să raporteze situația săptămânal. Atenționările privind creșterea alarmantă a numărului de cazuri de rujeolă, făcute acum câțiva ani, nu au avut niciun efect, așa că s-a ajuns ca în 2017 să avem mii de îmbolnăviri. La Constanța, potrivit ultimei raportări, erau semnalate 3 cazuri, în top fiind Caraș-Severin cu 726 de cazuri, Arad cu 617, Timiș - 573.

Taguri articol


12