Un român a declanşat o alertă de securitate în Franţa, după ce a pătruns prin efracţie într-o şcoală evreiască, în contextul măsurilor speciale de securitate aplicate după atentatele de la Paris, unde au fost omorâte cel puţin 129 de persoane. Incidentul a avut loc la o şcoală evreiască din localitatea Aix-les-Bains, situată la est de oraşul Lyon. Românul a pătruns prin efracţie, joi după-amiază, în instituţia de învăţământ, în contextul în care mai multe atacuri au vizat, în ultima vreme, şcoli evreieşti. Potrivit publicaţiei ”Dauphiné Libéré”, individul cu rucsac a generat temeri uriaşe în rândul profesorilor şi elevilor şcolii evreieşti. Pe fondul agitaţiei, individul a fugit, fără a răni pe nimeni. Agenţii Jandarmeriei au reuşit să îl imobilizeze în curtea instituţiei. El a fost identificat ca fiind un cetăţean de origine română, iar în geanta sa au fost găsite obiecte furate. Românul a fost reţinut sub acuzaţia de furt calificat.
Citește și:
Un terorist a fost capturat în timpul unui atac asupra unui tren, în Franța
Alertă cu bombă la bordul unui avion Turkish Airlines