Podul Duke Ellington din Washington a fost închis vineri, după descoperirea unui pachet suspect, relatează Fox News. Poliţia a spus că pachetul a fost ridicat pentru analizare. Deocamdată nu se cunosc alte detalii. Serviciile de informaţii americane anchetează o ”ameninţare teroristă specifică şi credibilă însă neconfirmată” cu privire la momentul comemorării a 10 ani de la atacurile de la 11 septembrie, a anunţat, joi, Departamentul american de Securitate. Casa Albă crede că terorismul intern este una din cele mai mari ameninţări cu care se confruntă SUA, la zece ani de la 11 septembrie 2001. Cea mai mare anchetă pe terorismul intern, desfăşurată din 2001 încoace, s-a concentrat pe oraşul Minneapolis. Se estimează că 40 de tineri din comunitatea somaleză de acolo au fost radicalizaţi şi recrutaţi pentru a se alătura grupării al Shabaab din Somalia, afiliată al-Qaida. Se intensifică temerile că SUA s-ar putea confrunta cu un atac în interior din partea tinerilor radicalizaţi care au paşapoarte americane. Pe plan extern, SUA şi Turcia lansează un nou efort contraterorism căruia i se vor alătura 30 de alte state, a anunţat, vineri, secretarul de Stat, Hillary Clinton. Noul efort, Forumul Global Contraterorism, va reuni aliaţii tradiţionali, puterile emergente şi statele majoritar musulmane, a spus ea, la New York.
MULŢUMIRI DE LA CASA ALBĂ Barack Obama le-a mulţumit oamenilor din întreaga lume pentru susţinerea acordată după atacurile din 11 septembrie 2001 şi a spus că SUA vor continua să colaboreze strâns cu aliaţii lor. ”Cei care ne-au atacat au vrut să creeze o prăpastie între SUA şi restul lumii. Nu au reuşit. La marcarea a 10 ani, suntem uniţi cu prietenii noştri în a ne aminti de toţi cei pe care i-am pierdut în această luptă. Lucrând împreună, am dejucat comploturile al-Qaida, l-am eliminat pe bin Laden şi mare parte a liderilor şi am pus al-Qaida pe calea înfrângerii. Între timp, oamenii din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord arată că cea mai sigură cale către justiţie şi demnitate este forţa morală a nonviolenţei, nu terorismul şi violenţa”, a afirmat Obama. Privind înapoi, el a spus că primii ani de după atacuri au fost dificili, întrucât spiritul parteneriatului internaţional ce domina imediat după atacuri începuse să se erodeze. De când a devenit preşedinte, a acţionat ”pentru a reconstrui parteneriarele şi pentru a asigura lumea că SUA nu sunt şi nu vor fi niciodată în război cu islamul”. Chiar dacă SUA se luptă cu probleme economice pe frontul intern, Obama a asigurat că ”vor continua să joace un rol unic de leadership în lume”.
”REVOLTELE DIN LUMEA ARABĂ, CARE AU DUS LA PRĂBUŞIREA REGIMURILOR AUTORITARE DIN TUNISIA, EGIPT ŞI LIBIA, SUNT CEL MAI PUTERNIC RĂSPUNS LA FANATISMUL DIN SPATELE ATACURILOR ISLAMISTE CARE AU VIZAT SUA, ÎN URMĂ CU 10 ANI”, AU DECLARAT, VINERI, LIDERII UE, VAN ROMPUY ŞI BARROSO. EI AU INSISTAT ÎNSĂ ASUPRA NECESITĂŢII PROMOVĂRII LEGII, DREPTURILOR OMULUI, DEMOCRAŢIEI, DIALOGULUI INTERCULTURAL ŞI OFERIRII DE OPORTUNITĂŢI ECONOMICE ŞI PRIVIND EDUCAŢIA.
NOI ÎNREGISTRĂRI DIN TIMPUL ATACURILOR Noi înregistrări audio cu oficiali civili şi din aviaţia militară, din 11 septembrie 2001, arată confuzia ce a dominat ziua care a schimbat faţa lumii. Înregistrarea a fost pregătită pentru Comisia 11 septembrie dar nu a fost finalizată înainte de raportul organismului, în 2004. O mare parte din material a fost publicată anterior, sub formă de transcript. În înregistrare se află şi o discuţie telefonică cu Betty Ong, una din însoţitoarele de bord din cursa American Airlines Flight 11. ”Cineva a fost înjunghiat la business class. Nu ştiu, cred că suntem deturnaţi”, a spus ea. Unul dintre terorişti, Mohammed Atta, este auzit spunând: ”Nimeni să nu se mişte, totul va fi în regulă. Dacă încercaţi să faceţi vreo mişcare, vă veţi răni şi veţi afecta avionul. Păstraţi liniştea”. Majoritatea înregistrărilor provin de la Administraţia Federală de Aviaţie. După ce cursa American Airlines Flight 11 a lovit World Trade Center, se aud controlorii în timp ce un al doilea avion se îndreaptă spre Manhattan. ”Încă unul tocmai a lovit World Trade”, spune o voce. ”Întreaga clădire s-a prăbuşit”, adaugă o alta. Ordinul vicepreşedintelui de a doborî avioanele deturnate a fost dat în jurul orei locale 10.30.