ALERTĂ! Triclosanul creşte rezistenţa la antibiotice! Folosiţi?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Uitaţi-vă pe lista de ingrediente a săpunului sau pastei de dinţi pe care le cumpăraţi!

ALERTĂ! Triclosanul creşte rezistenţa la antibiotice! Folosiţi?

Sănătate 05 Iulie 2018 / 20:52 1152 accesări

O problema extrem de gravă afectează, din ce în ce mai agresiv, populaţia planetei. Din păcate, România nu face discordantă. Este vorba despre rezistența la antibiotice, un fenomen despre care a început să se vorbească la modul cel mai serios de acum câţiva ani şi care a luat amploare, puternic influențat fiind atât de factorii de mediu, cât și de obiceiurile oamenilor. Această problemă poate atrage după sine o mulțime de afecțiuni grave pentru că bacteriile existente la nivelul organismului nu mai pot fi eliminate cu ajutorul medicamentelor, arată stiripesurse.ro. Din punct de vedere al pericolului, specialiștii au asemănat rezistența la antibiotice cu terorismul, având în vedere efectele devastatoare pe care acest fenomen le poate avea la nivelul organismului. În momentul în care apare rezistența la antibiotice, aceste medicamente puternice nu mai pot lupta împotriva bacteriilor și astfel apar bolile infecțioase grave, o cauză a decesului la nivel mondial.

Substanța care poate crește rezistența la antibiotice

Rezistența la antibiotice poate fi influențată și de obiceiul oamenilor de a lua antibiotice, chiar dacă acestea nu le-au fost prescrise de medic. Atunci când sunt administrate în absența unei afecțiuni grave, antibioticele nu fac altceva decât să ajute bacteriile să devină imune la tratament.

Pe lângă acest obicei al oamenilor, specialiștii au descoperit că există o substanță care poate crește rezistența la antibiotice și care există în produsele de îngrijire folosite zilnic de o mulțime de persoane. Un studiu australian a arătat că substanța care poate crește rezistența la antibiotice este triclosanul, potrivit dailymail.co.uk.

Testele au arătat că triclosanul există în anumite săpunuri sau paste de dinți și ținând cont de faptul că aceste produse sunt folosite zilnic, pericolul de a dezvolta o rezistență la antibiotice este mult mai ridicat. Pentru a demonstra acest lucru, cercetatorii de la Universitatea din Queensland au expus bacteria E.coli la triclosan timp de 30 zile, în laborator. După acest interval de timp, oamenii de știință au descoperit că triclosanul a determinat mutația genelor bacteriei E.coli și că aceasta a fost mult mai rezistentă în momentul administrării antibioticelor. “Această descoperire oferă dovezi puternice că triclosanul găsit în produsele de îngrijire personală pe care le folosim zi de zi este vinovat de accelerarea răspândirii rezistenței la antibiotice.”, este de părere Jianhua Guo, autorul principal al studiului, potrivit dailymail.co.uk.

În cercetările anterioare, oamenii de știință au asociat triclosanul cu reducerea funcției musculare, dar și cu scăderea producției hormonilor tiroidieni. Specialiștii atrag atenția în permanență că rezistența la antibiotice este o problemă tot mai gravă și care este într-o continuă dezvoltare. Antibioticele existente se dovedesc ineficiente în fața bacteriilor și în lipsa tratamentului, afecțiunile grave pot duce la deces.

Taguri articol


12