REÎNNOIRE Aleşii locali din Medgidia au prelungit, la solicitarea primarului Marian Iordache, în cadrul unei şedinţe extraordinare, valabilitatea Planului Urbanistic General (PUG) al municipiului. „Din 10 în 10 ani, Planul unei localităţi trebuie actualizat, pentru că arhitectura urbană se modifică ...
„DEZAVANTAJE“ Ne-am obişnuit deja ca maghiarii din România să-şi tot schimbe poziţia pe scena politică, să treacă de partea cui e la putere, să facă orice le satisface orgoliul şi interesele proprii. După ce au lăudat şi criticat proiectul regionalizării, în funcţie de cât de mult i-a ...
Rezultatele obţinute de organizaţa PSD Constanţa la ultimele alegeri îndreptăţeşte conducerea să se înscrie în cursa pentru o funcţie sau mai multe la nivel naţional. În acest sens, cei 125 de delegaţi care vor participa la Congresul PSD în perioada 19-20 aprilie vor avea mandatul de a-l susţine pe ...
MĂSURI Încă de pe vremea comuniştilor, unii dintre locuitorii de la oraşe, în special cei de la case, au moştenit un obicei urât, acela de a creşte în jurul gospodăriilor păsări sau porci. Practic, nu există oraş din România care să nu se fi confruntat cu această problemă. Însă, cu timpul, mai ...
DIFERENŢE Olandezii sunt interesaţi să colaboreze cu România din punct de vedere economic, dovadă a acestui fapt fiind vizita de marţi de la Constanţa a delegaţiei conduse de primarul oraşului Rotterdam, Ahmed Aboutaleb. Constanţa şi Rotterdam sunt două oraşe-port asemănătoare, dacă ne gândim că ...
BUGET În fine, după aproape patru luni de aşteptare, aleşii locali din Mangalia şi-au stabilit, ieri, bugetul de venituri şi cheltuieli din 2013, care, potrivit primarului Cristian Radu, se ridică la aproximativ 70 de milioane de lei. Edilul Mangaliei spune că valoarea bugetului este comparativ egală cu cea a ...
După aproape patru luni de aşteptare, aleşii locali din Mangalia vor afla, astăzi, pe ce bani se vor baza în anul în curs, după ce vor analiza proiectul de buget propus de primarul Cristian Radu. În cadrul unei şedinţe ordinare, consilierii locali vor mai dezbate câteva proiecte de hotărâre importante ...
România se apropie tot mai mult de modelul francez în ceea ce priveşte organizarea administrativ teritorială. Înfiinţarea judeţelor în România în timpul lui Alexandru Ioan Cuza s-a făcut după modelul francez. Modernizarea administraţiei publice locale şi centrale s-a făcut după modelul francez. De ce ...
Aleşii locali din Cernavodă şi-au dat acceptul, ieri, pentru derularea unei investiţii private pe teritoriul oraşului privind amenajarea unui parc eolian de 10 MW. De asemenea, consilierii locali au mai dat girul pentru construirea unui parc de panouri fotovoltaice, care va fi ridicat de către Primărie cu bani ...
BUGET În această seară, aleşii locali din Cernavodă vor şti pe ce bani se vor baza în anul în curs, după ce vor analiza proiectul de buget propus de primarul Gheorghe Hânsă. Edilul a declarat că, în 2013, bugetul de venituri şi cheltuieli a fost estimat la aproximativ 40 de milioane de lei, cu peste trei ...
Noua reformă în sistemul sanitar începe să capete contur. Ieri, în cadrul conferinţei Mediafax Talks about Health Reform, cu tema „Reforma în sănătate 2013-2014”, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a anunţat că, începând cu 1 aprilie, printr-o HG, odată cu aplicarea ...
Vicepremierul Liviu Dragnea, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, a dat asigurări că procesul de regionalizare a României nu se va face pe criterii politice. El a declarat, luni, că regionalizarea „nu este un proiect pentru PSD sau pentru USL“, ci este „un proiect de ...
AVANTAJE În anul 2011, PDL a forţat regionalizarea României printr-un proiect pe care l-a băgat cu forţa în Parlament, dar care în cele din urmă nu a fost adoptat, pentru că autorităţile locale şi parlamentarii opoziţiei de atunci l-au contestat la Curtea Constituţională a României (CCR). Respins ...
DEMOLARE Nimic nu este mai presus decât viaţa. Nici măcar istoria. Cel puţin asta este convingerea conducerii administraţiei publice locale din Cernavodă, care a luat decizia de a demola clădirea fostei Şcoli nr.1 din strada Mircea cel Bătrân. Decizia a venit în urma incidentului de acum câteva zile, când ...
250 de tineri din Medgidia vor avea posibilitatea de a-şi construi propria locuinţă, după ce, ieri seară, consilierii locali au adoptat o hotărâre prin care acordă, cu titlu gratuit, loturi de teren pentru tineri, în condiţiile Legii nr.15/2003. Potrivit primarului Marian Iordache, fiecare lot măsoară 350 ...
JOCURI DE CULISE Scindarea PDL este tot mai evidentă. Intrarea în cursa pentru şefia partidului a lui Vasile Blaga, a Elenei Udrea şi a Monicăi Macovei creionează deja cele trei tabere din interiorul PDL despre care s-a vorbit de foarte multe ori. Apariţia unei a patra candidaturi, anunţată luni de Blaga şi ...