Aleşii locali constănţeni, în favoarea alianţei cu liberalii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Aleşii locali constănţeni, în favoarea alianţei cu liberalii

Administrație 21 Ianuarie 2011 / 00:00 556 accesări

UNIŢI CONTRA LUI BĂSESCU. Chiar dacă au doctrine diferite, iar diferenţele dintre PNL şi PSD sunt numeroase, social democraţii constănţeni, în frunte cu liderii lor, preşedintele Organizaţiei Judeţene a PSD, primarul Radu Mazăre, şi prim-vicepreşedintele Organizaţiei Judeţene, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, sunt decişi să facă alianţă cu liberalii pentru a-i răsturna de la putere pe Băsescu, Udrea şi compania. Punctul de vedere a fost exprimat, aseară, la Năvodari, în cadrul Conferinţei Ligii Judeţene a Aleşilor Locali ai PSD, unde a fost ales Biroul Executiv Judeţean Constanţa al Ligii Aleşilor Locali. Semnalul discuţiilor privind posibila alianţă cu PNL a fost dat de Radu Mazăre, care a spus că profită de ocazie pentru a-i întreba pe aleşii social democraţi din judeţ care este părerea lor sinceră despre alianţă. Mazăre a spus că, în ceea ce-l priveşte, consideră necesară înregistrarea la Tribunal a unei alianţe cu liberalii. „Dacă se pune problema la nivelul judeţului Constanţa, PSD pierde printr-o astfel de alianţă, pentru că noi avem procente mari. Însă problema se pune la nivel naţional, acolo unde îl avem pe „Dracul”. Am ajuns ultimii în Europa. Degeaba o ducem noi bine pe plan local dacă ţara este praf! Acesta este motivul pentru care noi, eu şi Nicuşor Constantinescu, trebuie să trecem peste orice şi să facem alianţa cu liberalii, pentru a scăpa de dihonia asta de la Bucureşti. Ce folos că noi, la Constanţa, avem 70% dacă vom rămâne cu aceiaşi Boc, Băsescu şi Udrea? Trebuie să-l schimbăm pe Iuda. Degeaba schimbăm Guvernul dacă Iuda rămâne. Nu poţi să ai o curte frumoasă într-o ţară de rahat! Trebuie să vă gândiţi serios la alianţă, pentru binele tuturor românilor”, a afirmat Mazăre.

OFICIALIZARE LA TRIBUNAL. La rândul său, senatorul PSD Alexandru Mazăre a declarat că susţine alianţa cu liberalii înregistrată la Tribunal: „Trebuie ca înţelegerea cu PNL să fie oficializată, pentru că avem un preşedinte care nu ţine cont de Constituţie şi va pune un premier chiar şi de la un partid mic. De asemenea, trebuie să fim conştienţi că poate că vom lua la alegeri cel mai mare scor dintre toţi, dar trebuie să fim realişti: nu vom lua singuri 50% şi vom fi în opoziţie”. Rând pe rând, aleşi locali din judeţ au declarat că o alianţă cu PNL este cea mai bună soluţie pentru a-i îndepărta pe portocalii de la putere. La rândul său, Nicuşor Constantinescu a afirmat că el şi Radu Mazăre au propus, de aprox. şase luni, o alianţă la Tribunal cu liberalii. „Nu trebuie să avem un raport cu liberalii de 50% - 50%, ci conform realităţii. În principiu, am propus ca acolo unde este un primar PSD, să fie candidat PSD la primărie, iar acolo unde este liberal, să fie liberal. Dacă nu vom avea alianţă înregistrată la Tribunal care să-l oblige pe Băsescu să pună premier de la alianţă, acesta va pune ca şef al Guvernului tot pe cine vrea el, chiar dacă are 1% în Parlament. În momentul de faţă nu suntem în normalitate. Nu discutăm ideologic. Trebuie să ne unim ca să-l dăm jos pe Băsescu, cu toată clica lui şi după aceea să construim ideologic”, a spus Constantinescu. La finalul şedinţei de ieri, cei aprox. 400 de aleşi locali social democraţi constănţeni l-au ales pe Nicuşor Constantinescu în fruntea Biroului Executiv Judeţean Constanţa al Ligii Aleşilor Locali, iar pe Gheorghe Murat, Claudiu Tusac, Mariana Mircea şi Nicolae Matei ca vicepreşedinţi.



12